Mai mult, puterea de influență a bisericii este una extrem de mare și asta se vede cel mai adesea la nivelul satelor, acolo unde preotul face și desface orice situație. Legătura între mitul eternului salvator al poporului și alesul din politică se confirmă cel mai bine în anii electorali, atunci când se pune ștampila pe cel care promite a salva comunitatea și pe osândiții săi, indiferent de direcția politică asumată, de doctrină sau ideologii, ceea ce trebuie să recunoaștem că nu prea există cu adevărat în politica autohtonă.

Analogia între salvatorul biblic și cel din politică este una ce poate fi argumentată inclusiv prin tipul de promovare a mesajului pe care îl aleg cei direct implicați. Aradul a trecut în urmă cu opt ani prin ceea ce s-a numit o reinterpretare a celebrei picturi Cina cea de Taină. La acel moment, într-o creație ce a fost catalogată ca un desfrâu al politicii, o serie de candidați la Consiliul Local Municipal au pozat în sfinți. Acum, după opt ani revine acest mesaj al salvatorilor. Și nici de această dată nu este vorba despre vreun pamflet, ci este imaginea oficială promovată de alți candidați la același Consiliu Local. E drept că acum prezentarea în spirit de salvare nu vine dinspre stânga, ci dinspre o dreaptă nouă modernă și cumva moderată. Totuși, imaginea fantastică a unor bravi canotori luptând cu valurile învolburate, coordonați de un cârmaci dibaci fac o referire la cei care vin ca salvatori ai Aradului. Diferența între imaginea cu iz biblic de acum opt ani și cea de astăzi, este că dacă atunci cei implicați și-au lipit și fețele de pictură, de data aceasta s-a ales o poză în care fețele implicaților nu pot fi distinse în mod clar.

Mi-e greu să cred că această imagine va fi folosită și în campania electorală, cu atât mai mult cu cât acești candidați militează pentru un altfel de politică, pentru o abordare faină și distinctă. Sper că a fost doar o alegere pentru promovarea online, o promovare pe care o practică în mod constant, și că s-a dorit cumva o ieșire din tipare. Dar, cu toate acestea, în subconștientul alegătorului se perpetuează ideea salvatorului suprem, a unui cârmaci vizionar – privind în zare și a unei echipe formate preponderent din bărbați. Căci dacă e să interpretăm puțin mai departe imaginea în cauză, singura prezență feminină are trăsături asiatice – ceea ce în contextul crizei epidemiologice din Asia nu pare cea mai potrivită alegere, dar și o poziție de supunere față de cârmaci.

Așadar, mitul eternei salvări și a salvatorului revine ciclic în anii electorali. Suntem predispuși la asemenea mesaje care apasă butoanele psihicului colectiv în căutare de noi și noi cârmaci.

„Vrem sau nu, o dată la patru ani suntem în căutare de salvatori”