De o săptămână mă uit atent spre terase, în mijloacele de transport în comun, în parcuri, spre locurile de joacă, în speranța că voi da de un cititor de presă scrisă, tipărită. N-a fost să fie. Nici măcar unul. Și tot uitându-mă, mi-am amintit faptul că în Austria, pe când făceam parte din trustul de presă Russmedia, în urmă cu doar câțiva ani, cel mai mare produs al societății, ziarul tipărit regional VA (Vorarlberger Nachrichten), avea zeci de mii de abonați. Nu cifra m-a șocat (astfel de cifre făceau și fac parte din viața de zi cu zi a trusturilor de presă internaționale), ci faptul că, la finalul lunii noiembrie, mai toți acești abonați aveau deja plătite abonamentele la ziar pentru întreg anul viitor. Dincolo de dorința de a fi informați, una absolut evidentă, austriecii, mi-a explicat redactorul șef de acolo, nu ar fi putut accepta ca poștașul să nu le arunce ziarul dis-de-dimineață, pe treptele casei. Ar fi fost o rușine pentru un cetățean onorabil să nu aibă ziar pus la poartă sau în poștă. Ar fi fost de neacceptat în societatea austriacă.

O chestiune absolut firească pentru cei mai înaintați în vârstă, ați zice, dar abonamentele nu erau făcute doar de aceștia, ci de tineri, de firme, de studenți. Era și bănuiesc că încă mai este aproape de neconceput să nu simți mirosul tipărit al ziarului regional în timp ce savurezi cafeaua de dimineață. Un moment de informare, dar și de calm și savoare, de pregătire pentru ce va urma, înainte de nebunia unei zile pline de sarcini de îndeplinit. La noi, acasă, singurii care își permit, spre lauda și bucuria noastră, acest calm sunt vârstnicii, care nu își imaginează că ar putea rata ziarul tipărit de a doua zi chiar dacă din ridicola lor pensie mai totul se duce pe mâncare și medicamente. Găsesc mereu acei bănuți pentru abonamentul lunar. Pentru că altfel nu s-ar putea.

În rest, întrebați-vă prietenii, vecinii, frații, nepoții, colegii, cine are abonament la un ziar tipărit? Veți găsi greu acel „exemplar rar”, fie că vorbim de abonament la un cotidian de informare, un ziar financiar, unul cultural, specializat pe oricare ar fi nișa. Nimeni nu are timp să citească o știre întâmplată ieri, pe un suport care nu mai cadrează cu timpul pe care îl trăim. Nimeni nu are timp să se bucure de mirosul tiparului, de plăcerea răsfoirii paginilor. Ritualul aristocratic al cititului ziarului e doar un film de epocă despre eleganța unor vremuri care au apus de mult. O eleganță pe care nu o mai știm aprecia. Un rafinament care, probabil, a lipsit societății noastre mereu, indiferent de vremuri. Dar care, la un moment dat, cu siguranță, fusese la modă, împrumutat probabil de prin lumile la care trăgeam cu ochiul.

Mai există viață pentru presa tipărită? O mai poate cineva salva? Sigur există și șanse, și salvatori.

Cum astăzi fast-foodul a intra pe lista neagră, iar slow cooking-ul e în trend, cum astăzi micii meșteșugari încep să cucerească lumea, iar întreprinderile familiale încep să simtă iar gustul succesului, tot așa ziarul tipărit ar putea redeveni un produs la modă. Doar că moda trebuie să înceapă de undeva.

De pildă, din școală, deși acolo ne e greu astăzi și cu educația sexuală, în pofida faptului că suntem pe primul loc la mame minore. De acolo ar putea începe și cultul pentru ziare, tipărituri, știri reale, informații verificate și scrise negru pe alb pentru posteritate. Nu-i treabă ușoară pentru că analfabetismul e și el o parte prea însemnată din România. Ar putea începe cu un ziar la catedră, cu unul în clasă, cu un abonament la școală, sau acasă la profesorii care dau meditații. Pentru a imita, așa cum se întâmplă oriunde până acea imitație să devină un trend, totul ar trebui să înceapă cu un exemplu. Și cu abonamentul acela la produsul tipărit ai afla că acolo găsești nu doar știrile de ieri, ci și povestea de mâine.

Știu câte abonamente au școlile din Arad. Sunt unele, puține, de numărat pe degetele mânii drepte, care își fac an de an, abonament, pentru că așa s-au obișnuit, pentru că nu concep să facă altfel. În rest, nu-mi amintesc să fi auzit în ultimele luni pe cineva, oricine, vorbind de faptul că și-a făcut abonament la un produs media tipărit. Deși, de pildă, Dilema veche a revenit la chioșcuri. Iar vechiul e astăzi la modă în lumile la care visăm.