Două săptămâni, tot atâtea schimbări, multe alianțe făcute și desfăcute, candidați anunțați și retrași, o întreagă poveste țesută încâlcit și complicat. Cel puțin aparent așa s-au derulat jocurile politice în Arad. Spun aparent pentru că dincolo de ceea ce ni se vinde nouă, prin conferințe de presă, și mai departe arădenilor prin informări publice, ține doar de iluzia unui vot ce va veni. Dincolo de orice mișcare, scopul de a ajunge la o fărâmă de putere, pe un post călduț și asigurat pe următorii patru ani, pare că poate scuza orice mijloace folosite.

Aș începe cu o analiză simplă. În cazul PNL și USR schimbarea candidaților a fost una ce poate fi ușor catalogată ca fiind firească, cerută de votant. Chiar dacă cele două partide au încercat să schimbe paradigma candidatului, PNL mergând pe o asumare cu mai bine de un an înainte de alegeri, iar USR alegând varianta unor alegeri interne, în cele din urmă sondajele au rămas principalul factor decizional. Și sondajele nu s-au potrivit cu planurile făcute în partid. Avantajul celor două formațiuni a fost că au avut o a doua variantă, o opțiune pe care electoratul, cel puțin cel sondat și analizat sociologic, a agreat-o și a dorit-o. Așadar, prima schimbare a venit de la liberali, partidul pe care opoziția spera să îl poată rupe în preambulul acestei campanii. Rocada dintre candidați s-a făcut elegant, eventualele contre și lupte personale fiind purtate departe de urechile și ochii votantului. A urma reacția USR, care la rândul său a venit cu schimbare. La fel ca în cazul PNL s-a mizat pe ideea unei echipe, astfel că atât fostul, cât și actualul candidat să tragă la aceeași căruță.

Dar, cele două schimbări au fost doar începutul. Micile partide, care de unele singure nu ar avea șansa nici măcar să vizeze la vreun post de consilier, au căutat să se lipească de câte-o locomotivă. S-a vehiculat intens ideea unui candidat independent, s-au făcut conferințe de presă unde s-au negat alianțe pentru ca, mai apoi, după doar câteva săptămâni tocmai acele pacte să fie girate de aceiași oameni. Scopul puterii a scuzat orice mijloace folosite, sau cel puțin aparent așa s-a dorit. Stângiști sau țărăniști, liberal-democrați sau social-democrați cu toții s-au lepădat și s-au iertat unii pe alții de nenumărate ori. Dincolo de jocurile lor, de încercarea de a-și forța mâna unii altora, scena politică arădeană a rămas la fel cum o știam: o bătălie ipocrită, dusă departe de vreo legătură cu doctrinele partidelor pe care cei de acum le reprezintă. Combinațiile dintre partide de stânga cu cele de dreapta au ajuns să nu mai fie o surpriză, iar politica noastră pare din ce în ce mai mult o târguială pe locuri, liste și funcții.

După toate aceste schimbări și pendulări între candidați și alianțe mă tem că o amânare a alegerilor locale va duce la noi construcții monstruoase, scopul de a dobândi puterea – fie chiar și în interiorul unui partid, fiind de departe singurul motor ce-i mai scoate din amorțeală pe unii lideri aflați, în rest, mai mult în adormire.

Combinațiile dintre partide au ajuns să nu mai fie o surpriză, iar politica noastră pare din ce în ce mai mult o târguială