O să fim mai atenţi la cei cu care ne pierdem timpul ca să nu ni-l pierdem degeaba sau să luăm ceva tulpini noi de la ei, o să fim mai radicali în decizii și mai cu capul pe umeri. O să fim mai milităroși cu noi înşine.

Ne-am propus să fim ce trebuie marți, pe înserate, i-am anunțat și pe ceilalți că vom face totul ca să fie așa miercuri, tot pe înserate, ca să ne audă cât mai mulți, să nu mai putem da înapoi, iar acum stăm câteva zile să dospim propunerile ca să ne iasă bine totul, de luni.

Până luni, Dumnezeu cu mila. O să mai încălcăm niște reguli, că oricum nu are cine să le mai sancționeze, în condițiile în care exact cei care ar trebui să le aplice nu cred defel în ele, o să mai negociem alte reguli, pe care să le impunem de la începutul săptămânii, că poate ce am decis marţi și am făcut public miercuri e nițel prea dur și o să ne fie prea greu de luni, o să mai batem pe la ușile spitalelor doar ca să ne spună angajaţii de acolo cum să nu ne înţepăm aşa, în turmă, o să mai mergem pe la nunţi şi la chermeze, mai mult sau mai puţin clandestine.

Dar, mai ales, o să ne distrăm puțin, așa cum știm cel mai bine în țărişoara asta, cu deciziile politice: o să urmărim calculatele jocuri de cuvinte în spectaculoasele întrevederi politice, toate cu microfonul în față. Şi totul, ca că vedem cine să ducă trena acestor reglementări pe care ni le impunem de luni: să fie armata, să fie SRI-ul, să fie PNL-ul singur sau cu frații unguri, să fie PSD-ul interesat să pună umărul, să vină iar USR-ul cu ceva propuneri, să fie specialiștii băgați în seamă, să ne salveze naționaliștii, UE sau America… Totul, la TV, acolo unde stau, legați parcă de canapele, românii, așteptând să vină salvarea.

Dar salvarea nu vine acum. Vine de luni. Acum mai trăim nițel românește, mai negociem nițel românește și mai sperăm nițel românește că de luni va veni cineva și ne va scăpa de COVID, de PNL, de PSD și USR, de unguri, de sistemul sanitar care ne omoară, de sistemul educativ care ne prostește, de sistemul juridic care își ține capul plecat, de România analfabetă, dar mereu sigură pe ea.

Până luni mai trăim, câți mai putem, tot în România pe care o cunoaștem, în care politica ține loc de orice.

Singurii care au treabă de duminică, nu de luni (în afară de politicienii care lucrează zilnic să dea bine în rolul de salvatori), sunt preoții. Dar aceștia nu vor avea timp să se gândească la regulile pe care noi ni le-am propus să le ținem de luni, pentru că ei nu cred oricum nici în lumea asta, nici în COVID, nici în legile lumești. Pentru ei, salvarea vine întotdeauna de sus, cu încuviințarea înfricoșată a tuturor politicienilor cu mătănii la încheietura mâinii.