Bile albe, bile negre

Foarte mulţi români, milioane, au preferat să întâmpine anul 2007 în stradă,
în pieţe publice. Nu e de mirare. Momentul intrării în noul an a fost unul istoric.
S-a încetăţenit şi s-a acceptat deja teza că 1 Ianuarie 2007 este, după 1 Decembrie
1918, cel mai important moment din istoria noastră. Probabil, aşa şi este.

Entuziasmul naţiunii s-a simţit şi la Arad. Zeci de mii de arădeni au ieşit
în stradă şi cei mai mulţi au venit în faţa Primăriei, ca să salute clipa istorică.
I-a scos din amorţeală, din starea de comoditate bucuria de a le fi recunoscut,
şi oficial, statutul de europeni. Cu gând expres ori doar dintr-o pornire lăuntrică
nedefinită, arădenii au umplut Piaţa Primăriei şi străzile de acces înspre aceasta.

Era locul cel mai potrivit pentru întâlnirea cu Europa, atât pentru că acolo
se află centrul adminstrativ al Aradului, cât şi pentru că avem, acolo, o piaţă
flancată de clădiri impozante, care pot fi acceptate de orice capitală europeană.
Ea însăşi, zona Primăriei, este produsul culturii europene, al evoluţiei arhitecturale
la un moment dat.

Aşadar, arădenii s-au adunat cu entuziasm în acest punct geometric. A răspuns
Primăria, prin felul în care a pregătit şi gestionat acest eveniment, la nivelul
aşteptărilor? Ca unul dintre paticipanţi, cu subiectivitatea inerentă, aş spune
că Primăria a fost depăşită de importanţa momentului. În afara focului de artificii,
nimic n-a mers ca lumea, nimic n-a fost la înălţime.

Practic, tot ce s-a întâmplat pe scenă a rămas un secret pentru mulţime. Sonorizarea
a fost infectă. Nu înţeleg de ce nu s-au amplasat difuzoare şi pe stâlpii din
faţa Primăriei, a Băncii Naţionale etc. Aşa, am pierdut bucuria de a asculta
formaţia Pacifica, n-am auzit nimic din mesajele oficiale şi n-am putut verifica
dacă e adevărat că falsul, inexistentul Modern Talking a „cântat”, pentru cele
180.000 de euro, în play-back ori de-adevăratelea.

N-am înţeles, şi poate că n-am pierdut nimic, ce-a fost cu maimuţăreala aceea
de pe scenă, de dinaintea întâlnirii cu 2007, ce-a vrut să fie acel moment caraghios
de patetism familial. N-am înţeles, ci doar am bănuit că a fost vorba de o neîncadrare
în program şi de o improvizaţie penibilă. În fine, ca o ultimă notă proastă
pentru organizatori, n-am înţeles de ce Aradul, cu evenimentul respectiv, n-a
încăput pe ecranul televizoarelor, n-a avut loc la posturile naţionale de televiziune.

Una peste alta, arădenii au fost la înălţime, pe când Primăria a fost depăşită
de importanţa clipei ireversibile.

Tristan Mihuţa