Nu pricep nici de ce publicul din România aştepta victoria lui Trăistariu. S-or fi pricepând alţii, mai bine – în ce mă priveşte sunt doar un consumator de muzică, nicidecum un specialist – dar, melodia (ce cuvânt perimat!), cântecul cu care a intrat în concurs reprezentantul nostru nu mi se părea una de locul întâi (de primele zece, da, dar nu şi de „aur”). Într-un cuvânt nu sunt dintre cei subiectivi, dintre „orbii” care nu-i văd decât pe-ai lor.
Concursul Eurovision a fost însă, pentru telespectatorul din mine o mare decepţie. Premiul cel mare, câştigat de „monştrii” din Finlanda, a dat peste cap tot ce ştiam până acum despre acest eveniment. În cei 50 de ani anteriori, s-a impus, de regulă, şlagărul. Au fost premiate melodiile, nu urletele. Decenii la rând, regină a fost muzica uşoară. Au urmat alte genuri, şi ele melodioase.
Că a fost vorba de shake, twist, beat, pop, disco, până la urmă au fost promovate cântece fredonabile, ce puteau deveni – şi, cele mai multe, chiar au devenit – şlagăre. Cântăreţi, ulterior, dacă nu chiar înainte, celebri, au luat marele premiu. Cliff Richard, formaţia ABBA, nu ştiu câţi alţii, au încântat milioane de oameni din toată Europa.
De câţiva ani însă, Eurovision nu mai este ce-a fost. Melodiile au făcut loc unor „piese” care numai şlagăre nu mai sunt. Nu ştiu dacă din cauza acestei degradări, a abandonului noţiunii de „muzică” şi de „şlagăr” (ghilimelele au aici sens de subliniere, nu un sens peiorativ) Italia, patria muzicii uşoare, nu mai este interesată de acest concurs. „Butonam”, sâmbătă seara, pe canalele TV italiene şi n-am găsit nicăieri transmisia de la Eurovision.
De fapt, nici la notarea pieselor Italia n-a fost prezentă. Închizând paranteza, Eurovision pare astăzi o afacere regională în care notarea se face pe alte criterii decât valoarea cântecelor. Fostele republici ale URSS se votează între ele, fostele state iugoslave, aidoma, nordicii sunt solidari, britanicii nu uită unii de alţii. Se dau note pentru afinităţi etnice, pentru nostalgii imperiale, mai puţin pentru valoarea melodiilor din concurs. Or, în aceste condiţii, muzica pierde şi câştigă „gaşca”.
Trec şi peste asta, accept ca pe o realitate spiritul de gaşcă şi mă minunez pentru rezultatul din acest an. „Monştrii” din Finlanda n-au nimic de-a face cu muzica, cu şlagărul. Hard-rock-ul a îngenuncheat definitiv Eurovisionul, conceput ca un concurs de muzică uşoară, ca o rampă a şlagărelor. Dacă urletele şi zgomotele insuportabile au luat premiul cel mare, ori eu sunt depăşit de vremuri, ori Eurovision nu mai este pe drumul cel bun, şi-a pierdut raţiunea de a fi. Tertium non datur.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!