Ni s-a prezentat drept victimă a mogulilor presei, a ziariştilor „tonomat”, care-l discreditează, vezi Doamne!, gratuit.
Nu e prima şi nu va fi nici ultima ieşire electorală prin care Traian Băsescu pozează în victimă pentru a stârni compasiunea românilor. A mai pozat în această ipostază – şi când era învinuit în „Dosarul Flota”, şi când era primarul Capitalei, cu mare chef de lucru, cu proiecte generoase, dar din care nu s-a ales nimic, pentru că PSD nu l-ar fi lăsat să lucreze! Sunt nenumărate momentele în care Traian Băsescu s-a victimizat ca să cucerească simpatia cetăţenilor şi şmecheria i-a ţinut. Cu lamentări, cu glas tremurând, cu lacrimi vărsate, dumnealui a reuşit să câştige simpatia, milostivenia, voturile românilor.
Acum a dat cu piatra-n presă invocând ipostaza sa de om cinstit, de cetăţean model, dar mai ales pe cea de tată de familie obligat să apere onoarea femeilor sale, a soţiei şi a celor două fiice. Care onoare, doar dumnealui ştie. Pentru că nu-mi aduc aminte ca vreun ziar, vreun jurnalist să fi atentat la onoarea doamnei Maria Băsescu, nici la onoarea Ioanei, fiica mai mare. E vorba de onoarea junioarei, Elena Băsescu? Desigur. Iar preşedintele forţează generalizarea tocmai pentru a da greutate lamentărilor, pentru a câştiga iar şi iar compasiune.
În loc să atace presa, bărbaţii în toată firea care se iau la trântă cu un copil nevinovat, cum zice dumnealui, „tatăl familiei” putea să-i spună frumos „nevinovatei” să stea acasă, să continue raidurile prin discoteci scumpe, să-şi vadă de viaţa mondenă de zi şi de noapte, dar să lase în pace politica. Şi asta, nu neapărat pentru că alegerea sa ca secretar general al tinerilor PD-L aduce cu întâmplări din vremea lui Ceauşescu ori din Coreea de Nord, cât mai ales pentru că junioara Elena nu are chemare pentru politică.
Traian Băsescu nu acceptă gândul că nu este adulat de întregul popor, că, dimpotrivă, unii pot fi indignaţi şi chiar dezgustaţi de gesturile, actele, vorbele jignitoare, băşcăliile sale. Pe lângă corul lăudătorilor, există, firesc, şi oameni, politicieni, ziarişti, simpli cetăţeni care nu se lasă orbiţi de felul în care preşedintele îşi lustruieşte statuia pe care singur şi-a ridicat-o. Dimpotrivă, privesc atent la prestaţia dumnealui, îi urmăresc comportamentul, faptele şi, în loc să închidă ochii, atrag atenţia asupra oricărei deviaţii comportamentale (morale ori legale).
Comandantul de vas nu suportă vocile democraţiei. Obişnuit să comande, să dispună de oameni, să fie ascultat orbeşte, să dea cu pumnul în masă, să se răstească şi să dea frâu liber vorbelor grele, Traian Băsescu nu vrea să accepte că ţara, în întregul ei, nu este un partid, nu este nici PD, nici PD-L, iar presa nici atât. Neputincios în voinţa sa de a instaura un control absolut asupra a tot ce există, preşedintele fabulează periculos, sperie cetăţenii cu conspiraţia mogulilor de presă, care sunt gata-gata să ia în stăpânire instituţiile statului!
Părându-i-se prea mic, pentru mânia sa, frontul deschis pe „graniţa” cu ziariştii, Băsescu atacă şi printre artişti, luându-se de actorul de comedie Florin Călinescu. Mâine-poimâine se va repezi la caricaturişti, la cei care fac bancuri pe seama sa, va declanşa războiul său împotriva tuturor. Este evident că Traian Băsescu trăieşte o dramă. De-ar fi însă doar drama sa, n-ar fi mare pacoste. Partea proastă este că drama sa poate să devină una naţională.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!