Un secol de viață al unei uriașe victorii politice ar trebui sărbătorit prin existența unei clase politice locale de anvergură, măcar la genunchiul marilor corifei. Chiar presupunând că nu am fi în stare, că nu suntem capabili să dăm, măcar să ne străduim să respectăm ce am primit.

Nu cred, însă, că nu putem, nu cred că nu avem oameni politici cu adevărat sau măcar în curs de „coacere”. Ei există în toate partidele din Arad, mari sau mici. Hiba cea mare este atragerea lor într-un carusel de bâlci absolut dezgustător, decăderea într-o bârfă de mahala, de bodegă. Cineva le-a spus că așa se face politică, le-a spălat creierele de valorile pe care le aveau depozitate acolo, moștenite de la părinți sau dobândite prin învățătură. Arădeanul interesat de mersul politicii asistă la un teatru al absurdului, cu personaje care își aruncă replici scatologice, fără să realizeze că nu sunt nici măcar actori, ci marionete manevrate prin sfori de către niște sforari dibaci și diabolici. Nu realizează că, în loc să-și dezvolte capacitatea de a face lucruri bune, să-și construiască treptat, cu trudă și răbdare, o carieră, acceptă să distrugă ceea ce aveau în momentul în care au decis să intre în politică.

În premieră, le propun partidelor politice parlamentare din Arad ca la fiecare conferință de presă să invite reprezentanți ai celorlalte partide. Poate că așa s-ar ajunge la un dialog constructiv și nu am mai avea parte de Komunicate de genul „ăla nu are dreptul să vorbească despre impozite, pentru că ieri a călcat cu mașina o broască, criminalul!”. Mă îndoiesc că vreun partid va avea curajul să-mi urmeze sfatul. Totuși, mai știi, poate că oamenii ăștia, indiferent că partidul lor este la putere sau în opoziție, își vor da seama că au valoare, că vor să transmită ceva celor care îi votează. Că vor, cu adevărat, vorba românului, să facă ceva. Oameni (politici) buni, se apropie împlinirea secolului. Vă aștept! TIC-TAC!