Cu căciula în mână

Ai zice că jumătatea „axei”, Londra, ne-ar fi mai apropiată, dar nu-i aşa. Britanicii au gândurile lor, cu totul altele decât ale lui Băsescu.

Trec peste faptul că pentru ministrul de externe, Mihai Răzvan Ungureanu, pălăria predecesorilor săi, un Titulescu, un Corneliu Mănescu, pare să fie prea mare şi nu pun atât pe seama prestaţiei sale băltirea din aria diplomaţiei româneşti, cât pe seama lui Traian Băsescu. Ajuns preşedinte, căpitanul de vapor a uitat sau n-a ştiut că una este să spui tot ce-ţi trece prin cap în ţară şi alta e reacţia spuselor tale peste graniţe – unde există orgolii naţionale, unde există reguli de comunicare, maniere. Or, Băsescu s-a trezit vorbind de Franţa care vine să-şi ia „tainul”, de o axă Bucureşti-Londra-Washington care jignea mândria Franţei şi a Germaniei, a atacat interesele şi contractele unor mari firme din aceste două ţări, i-a răspuns lui Chirac în mod sfidător (că nu primim sfaturi de la Franţa), a promovat concepte care au nedumerit, cum e cel al „zonei Mării Negre”.

Din start, cum spuneam, reacţiile i-au fost potrivnice şi, ce este cu adevărat grav, au fost potrivnice României. Necazul este că Băsescu nu s-a dezmeticit nici după aproape un an, când putea constata că nimeni nu-l caută, nimeni nu-l primeşte. Izolat, cu ţara trecută pe „lista neagră”, Traian Băsescu a refuzat să accepte că a călcat în străchini şi ne-a vorbit despre lucrarea sa de a reda românilor demnitatea. Adică, vezi Doamne, gata, nu ne mai umilim la cei mari, ne dăm egalii lor, dacă nu cumva avem motive să ne credem peste ei.

Reacţia occidentalilor a fost una cât se poate de cinică. Ne-au strâns degetele la uşă, s-au făcut, de exemplu, că uită de ratificarea tratatului de aderare, ne-au tratat cu răceală şi indiferenţă, până ce „demnul” Traian Băsescu a înţeles cine sunt şefii în Europa, care sunt ierarhiile şi că în cadrul acestei reţele de interese există ordine, reguli.

Cu laţul în jurul gâtului, preşedintele s-a dus în Franţa să i se închine, s-o preamărească, să se arate gata să primească lecţii de la ea şi să-i facă favoruri câte o vrea aceasta. Băţos mai ieri, preşedintele nostru a fost adus în situaţia de a se umili cumplit. Inclusiv decizia sa de-a merge la Paris de pe patul de spital pare să fie un mic şiretlic, o viclenie orientalo-dâmboviţeană de-a câştiga mila, îngăduinţa francezilor.

Mă tem însă că Băsescu n-a înţeles mare lucru din această situaţia penibilă şi că va continua, după ce va trece puntea, să trateze cancelariile europene, şefii acestora ca pe Gigi Becali ori ca pe Andrei Pleşu, la ceas târziu din noapte, când lampa se afumă şi filează.

Tristan Mihuţa