Cu sacii-n căruţă

Totul a durat, însă, până în momentul în care ne-am văzut primiţi, la 1 ianuarie,
în marea familie europeană. Politicienii noştri dau cu bâta în baltă de cum
au păşit în pragul UE. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de concesiile făcute până
la aderare. Am uitat că Europa a închis ochii la multe lucruri şi ne-a primit
aşa cum suntem, rupţi în fund, ca să nu ne ascundem după deget. Acum suntem
membri cu drepturi depline. Ne permitem orice.

Drept urmare, de la vlădică la opincă, ca tineri europeni ce suntem, am început
să ne facem de cap. Şi am luat-o de cu ziuă, adică de la 1 ianuarie, cu taxa
de ecologizare. O tâmpenie cum nu s-a mai întâlnit în Uniunea Europeană, invenţie
românească sută la sută, de i-am lăsat cu gura căscată până şi pe fraţii din
Bulgaria. Cu chiu cu vai şi mult scandal au fost convinşi primarii de frontieră
că ne trage de urechi Europa şi taxa s-a scos. Târziu, când deja ne făcurăm
de râs.

Acum, Guvernul uimeşte bătrânul continent cu o nouă scorneală: taxa de primă
înmatriculare. O taxă aberantă, stabilită să mai umple găurile bugetului şi
să mai satisfacă nişte interese economice, în speţă ale producătorilor autohtoni
şi dealerilor de maşini noi. Problema nu ar fi numai taxa, ci şi modul în care
România tratează lucrurile, adică de undeva de sus, refuzând categoric orice
discuţie cu Bruxelles-ul asupra eliminării acestui bir. Comisia Europeană ne-a
cerut expres desfiinţarea taxei, Guvernul nu şi nu.

Eventual o vom reduce. Chiar ameninţaţi că vom ajunge la Curtea Europeană de
Justiţie, Executivul o ţine pe-a lui. Ciudată abordare pentru o ţară care abia
s-a aşezat în bancă cu celelalte colege europene, după zeci de ani de stat la
colţ. Deşi ne declarăm cu mândrie europeni, tot cu apucături de Balcani am rămas
şi, o dată văzuţi cu sacii în căruţă, uităm de unde am pornit şi cui trebuie
să mulţumim pentru ce suntem.

Cosmin Mihuţa