Da, geme ţara de „filosofi”

Poate, de aceea nici nu mai nelinişteşte pe nimeni. Suntem prizonieri leneşi ai acestei situaţii, şi atât. E drept, pălăvrăgim pe tema neputinţei noastre de urni lucrurile, simulăm indignarea, poate chiar suntem sincer indignaţi, nemulţumiţi de lumea noastră submediocră, dar nu facem niciodată pasul care să ne smulgă din lâncezeala clisoasă care ne învăluie.

Noi, românii, suntem mari teoreticieni, neîntrecuţi „filosofi” în ceea ce am putea numi „ce e de făcut”. Înainte de 1989, am avut prilejul să asist la nemaipomenite, savante disertaţii asupra agriculturii. Se spuneau lucruri minunate, de bun simţ, despre cum ar trebui făcut cutare sau cutare lucru în agricultură, şi cum nu se puteau ele face din cauza lui Ceauşescu. Îmi imaginam ce minuni ar putea face acei oameni, cum ar ridica ei agricultura noastră la pragul de performanţă corespunzător potenţialului de care dispune România.

Ei bine, şansa s-a ivit, regimul s-a prăbuşit, libertatea de acţiune a devenit posibilă. A fost valorificată şansa? Am trecut de la vorbe la fapte? Nu. Mai mult, agricultura, producţiile, performanţele nu sunt nici măcar la nivelul agriculturii socialiste, de pe urma căreia exportam mult şi ne-am plătit datoriile. Unde sunt acei filosofi? S-au risipit ori s-au irosit. Dar locul n-a rămas gol, este ocupat de alţi teoreticieni. Pentru că niciodată ţara asta n-a dus lipsă de oameni care să facă teoria lui „aşa ar trebui să facem”. Ne-au lipsit, iar astăzi lipsesc mai mult ca oricând, cei care să şi facă, să treacă de la pălăvrăgeală la lucru.

Aşa se întâmplă peste tot, în orice domeniu. Ieri, preşedintele Traian Băsescu perora despre faptul că nu reuşim să ne însuşim, la nivelul politicilor guvernamentale, valorile europene pe care declarăm că le susţinem. Just, exact ce spuneam. Numai că vorbea preşedintele ţării, în al cincilea an de mandat, vreme în care a păstorit două guvernări. Au făcut ceva preşedintele-jucător şi ai săi guvernanţi ca „să ne însuşim valorile europene”? N-au făcut nimic. Ca atare, preşedintele nu face altceva decât să îngroaşe „corul filosofilor”. E încă unul care constată, nimic mai mult.

T.M.