Atunci când reușim să ieșim, chiar și pentru puțin timp din acest tipar de gândire, vom avea acces și la celelalte fațete ale unei probleme sau situații. Știu că atunci când suntem obișnuiți să credem că lucrurile pot funcționa doar într-un singur fel, acela în care ne simțim noi cel mai comod (chiar dacă ne aduce mai multe pagube decât beneficii) ne este foarte greu să schimbăm ceva.

Te invit totuși să încerci să iei o situație cu o anume semnificație pentru tine sau poate o relație mai tensionată și vezi ce se întâmplă dacă timp de câteva minute lași garda jos și încerci să vezi problema din alte perspective sau chiar punându-te în locul unei alte persoane care ar putea fi implicată în situație. Ca să îți fie mai ușor, iată un exemplu personal, care mi s-a întâmplat zilele acestea: în încercarea de a intra într-un spital privat pentru a ridica un document, deschizând ușa de termopan cu geamuri oglindă, am fost întâmpinată de un strigăt de „Așteptați afară!” care suna atât de amenințător, încât reflexul m-a făcut să închid aproape instant ușa. Nu însă înainte de a-i striga înapoi un „Bună ziua. Da, aștept!” îmbibat cu nițel sarcasm. Senzațiile corporale mă avertizau că am fost atacată și trebuie să mă pregătesc de luptă. Mintea mi-a pus imediat pe tavă o serie de replici, cu care urma să o întâmpin pe doamna nepoliticoasă de la recepție, luându-mi revanșa. Întrebarea salvatoare, datorită exercițiilor repetate, a apărut însă la timp și suna așa: cu ce mă ajută dacă îi voi adresa reproșuri legate de comportamentul ei? După ce mi-am răspuns că probabil cu nimic altceva decăt să îmi descarc furia de moment și să generez un conflict inutil, au mai apărut și alte întrebări ajutătoare. În ce măsură voi reuși să o determin să își schimbe comportamentul față de mine sau clienții care urmau să intre după mine? Ce o fi determinat-o să mă abordeze în acest mod nepoliticos? S-ar putea să fie sătulă de purtatul echipamentului de protecție? Să se simtă supraaglomerată? În timp ce îmi puneam aceste întrebări, simțeam cum acea emoție răvășitoare de furie, începe să piardă din intensitate și să se micșoreze, iar când am auzit invitația de a intra în clădire, i-am spus exact ceea ce am simțit: „Să știți, doamnă, că m-ați cam speriat mai înainte”. Exprimarea autentică a acestei emoții a generat din partea ei cel mai firesc răspuns, tot sub formă de întrebare: „De ce?”. Explicându-i că noi, cei de afară, datorită ușii cu geamuri cu efect de oglindă, nu vedem în interiorul sălii de primire, astfel încât nu putem să știm cât de aglomerat este acel spațiu, doama a privit sincer uimită și a ieșit să verifice, recunoscând că ceea ce spun este adevărat. Din acel moment comportamentul ei s-a schimbat cu 180 de grade, devenind amabilă și căutând să mă ajute cum a știut ea mai bine.

„Atunci când suntem obișnuiți să credem că lucrurile pot funcționa doar într-un singur fel, ne este foarte greu să schimbăm ceva