O veche cunoștință din domeniul mass-media, pregătind un material de presă, m-a rugat recent să îi spun câteva fraze despre ce am realizat în deceniile care au trecut de la Revoluție. Dorea să afle dacă mă consider realizată din punct de vedere social, adică dacă mă încadrez în triunghiul cu valori standard job-casă/familie-bani. Provocarea lansată mi-a oferit un bun prilej să mă gândesc, în aceste ultime zile din an, ce înseamnă sentimentul de a fi realizat și cât de mult renunțăm uneori la noi, în încercarea de a ne alinia la așteptările venite din partea societății.

Este firesc să ne dorim să avem siguranță financiară și confort, doar că atunci când aceste aspirații devin scopuri de sine stătătoare în viață, există riscul ca relațiile de familie și de prietenie să se golească încet-încet de conținut. Problema mai gravă, pe termen lung, este însă faptul că un stil de viață axat, cu preponderență, pe câștigarea existenței și a bunurilor materiale, ne va goli pe noi înșine de conținut. Ne va îndepărta de Sinele nostru lăuntric, de esența individualității noastre, de acel ceva prin care ne deosebim de restul lumii. Vom avea sentimentul că suntem niște roboți setați pe pilot automat, cu programe consecutive de îndeplinit sarcinile de la locul de muncă, responsabilitățile legate de familie, de plimbat animalul de companie, de mers la sală… pentru că așa trebuie. Riscăm ca viața noastră să graviteze în jurul acestui „așa trebuie” și a unei imagini standardizate despre ce înseamnă a fi un om realizat în ochii societății. Da, trebuie să avem cu toții un job care să ne asigure traiul, majoritatea ne dorim o familie iubitoare și dătătoare de siguranță, o casă sau un apartament în care să ne simțim acasă. Vă îndemn totuși să vă gândiți dacă alegerile pe care le faceți în demersul realizării voastre profesionale și familiale vă aparțin vouă sau au luat naștere sub presiunea mesajelor primite prin diversele canale ale societății.

Vă invit să aveți curajul să vă puneți întrebări și să vă ascultați răspunsurile. Vă invit să încercați să faceți diferența între dorințele voastre și ale celorlalți în ceea ce privește tabloul vieții voastre. Pentru că viața poate fi percepută și ca un tablou viu: pânza ne aparține, pensula, de asemenea, însă pe aceasta din urmă o mai împrumutăm și altora pe care îi invităm să ne îmbogățească pictura cu câte o culoare sau nuanță. Iar atunci când acești „alții” vin nechemați să ne picteze pe pânză, avem întotdeauna posibilitatea să retușăm, să acoperim culoarea care nu ne place. Uneori mai schimbăm și pânza, dar alegerea ne aparține întotdeauna.

„Un stil de viață axat pe câștigarea existenței și a bunurilor materiale ne va goli pe noi înșine de conținut.”