Toţi acuzatorii lui Iohannis îl citează pe purtătorul de cuvânt al PPE, europarlamentarul lui Băsescu, Siegfried Mureşan, care îi dă zor cu importanţa colosală a summit-ului PPE. Acesta este locul în care se pregătesc reuniunile Consiliului European, „este locul unde Donald Tusk, Jean Claude Juncker şi Angela Merkel iau în cerc retrâns, informal, în cadrul unor discuţii foarte deschise, decizii privind summit-ul care urmează”, spune Mureşan. Ei, poate că tocmai aici este buba, la ce bun să te mai duci, dacă eşti ţinut într-un colţ, nu te întreabă nimeni ce vrei, ci doar ţi se spune ce decizii vor lua grangurii? Dacă Băsescu a acceptat să meargă la summit-urile PPE pe post de căţeluş în care chefliii de la masă aruncă oscioare, iată că Iohannis nu a mai acceptat, fie din demnitate, fie din ţâfnă faţă de nerecunoştinţa lui Merkel, căreia i-a adus pe tavă un partid istoric, furându-l de la marea familie liberală.

Dacă, înainte de reuniunea celor 27 de şefi de state, dedicată discuţiilor pe marginea Brexit, Iohannis s-ar fi dus la summit-ul PPE, cu siguranţă mahării l-ar fi somat să le prezinte discursul pregătit pentru reuniune.Discurs pe care, posibil, i s-ar fi cerut să-l schimbe, să spună doar ce „trebuie”, nu să insinueze că de acum înainte liderii UE ar trebui să-i ia în seamă şi pe ceilalţi. Sunt absolut convins că după referendumul din Marea Britanie Fuhrerul Merkel şi ciracii ei nu vor renunţa la conduita dictatorială, ci, dimpotrivă, o vor înăspri, iar României nu numai că nu i se va da dreptul să ia parte la decizii, chiar dacă unele o vizează în mod direct, dar i se vor dicta porunci şi mai aberante decât până acum. Nu ne rămâne decât să sperăm că Guvernul care va urma, oricine îl va face, nu va fi alcătuit tot din marionete ale Comisiei Europene, ale Germaniei , care să le pună deîndată şi fără crâcnire în aplicare, fără să le pese că duc ţara de râpă. Şi, de ce nu, chiar şi premierul Cioloş să demonstreze că nu este unealta grangurilor Uniunii Europene, că nu doreşte să distrugă economia României, ci, dimpotrivă, să contribuie la salvarea a ceea ce a mai rămas din ea.

Am o firavă speranţă că refuzul lui Iohannis nu se datorează unor calcule privind exclusiv viitorul său politic, ci deciziei de a face ce este mai bine pentru România, într-un moment în care există multiple variante de a profita de o cotitură a istoriei. Dar, aşa cum am zis, o speranţă tare firavă…