De ce sunt românii nefericiţi?

Dar să-i lăsăm pe vecini şi să ne vedem de „capra” noastră. Doar 8 la sută dintre noi se consideră „foarte fericiţi”. Procentul are relevanţă atunci când aflăm că 49 la sută dintre danezi se consideră „foarte fericiţi”, iar dintre irlandezi, 46 la sută.

Surprinde şi nu surprinde această „întristare” a românilor. Surprinde, pentru că noi avem darul de-a lua totul în derâdere, suntem născocitorii filosofiei lui „mai rău să nu fie” ca să nu mai vorbim de înclinaţia, una de anvergură naţională, de-a face haz de necaz. Apoi, cum să fim atât de trişti, cum să ne considerăm nefericiţii Europei, când avem atâta veselie în jur, când Păcală şi Mitică ne binedispun şi astăzi, ba încă la scară infinit mai mare!

Bunăoară, putem fi nefericiţii Europei câtă vreme ne distrăm zilnic (aşa cum alţii se prăpădesc de râs la filmele cu Chaplin, ori cu Stan şi Bran) cu un Gigi Becali, cu un Mitică Dragomir, cu Mititelu de la Craiova, cu C.V. Tudor, cu un Cristi Borcea, de la Dinamo? Câte popoare au acest privilegiu? Ba, mai mult, pe unde s-a mai pomenit ca însuşi preşedintele ţării şi însuşi premierul, stârniţi de o bolndă ca Elena Udrea, să ne invite în arena circului, zi de zi. N-aţi văzut, alaltăieri, ce comici erau Băsescu şi Tăriceanu, cum stăteau ei cot la cot în prezidiu, şi cum nu s-au privit, nu şi-au vorbit, şi nici măcar picioare pe sub masă nu şi-au dat, din moment ce nu s-a auzit nici un geamăt?!

Pe de altă parte, nu trebuie să ne surprindă că, în ciuda celor de mai sus, ne considerăm nefericiţi. Suntem aidoma personajele lui Caragiale – şi nici nu se putea altfel, din moment ce ele sunt ca noi! – nişte mofturoşi, nişte moftangii, nişte cusurgii. Nimic nu este bine, nimic nu ne este pe plac. Posmagii nu-s muieţi, pentru o pară trebuie să întinzi mâna în pom, nu ne cade singură, de bunăvoie şi plină de respect, măcar în mână, dacă nu direct în gură. Chiar dacă avem principii sănătoase, precum originalul „pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese”, rămânem deranjaţi şi, de aceea, nefericiţi, că trebuie să ne trezim de dimineaţă şi să mergem la muncă. Prea puţini îşi dau seama că şi trezitul de dimineaţă are părţile sale bune: ai mai mult timp să stai degeaba.

Să lăsăm ironia şi autoflagelarea deoparte (nu că n-ar avea temei în felul nostru de a fi). Toată chestiunea cu fericirea constă în felul în care o înţelegi. Dacă înveţi s-o găseşti în lucrurile mărunte, vei fi fericit. Dacă alergi după marea şi eterna fericire, atunci vei fi un mereu nefericit. E ca în bancul acela cu maşinile care se dau românilor pe gratis, iar unii se şucăresc pe motiv de culoare, pe când alţii se bucură că o au. E complicat de simplu, cu fericirea asta, nu?

T.M.