Preşedintele SUA a fost elegant şi cu cei doi foşti preşedinţi ai României – Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Din nou putem vorbi despre un gest venit dinspre o educaţie solidă. În SUA există aproape o cutumă, că despre foştii preşedinţi se vorbeşte de bine ori deloc. Sigur, istoricii, oamenii politici pot critica prestaţia unui preşedinte american, dar un alt preşedinte, cu atât mai mult dacă este în funcţie, n-o face niciodată.
În mod cert, Traian Băsescu nu va înţelege niciodată necesitatea, impusă de funcţie şi de bunul-simţ, de-a se comporta elegant. De când e preşedinte, Băsescu i-a atacat într-un mod suburban, jignitor, şi pe Iliescu, şi pe Constantinescu. Nu mai departe, luni seara, la TVR, Traian Băsescu îl circumscria pe Emil Constantinescu în categoria şi „obrăznicia unora care şi-au dat ţara pe nerăsuflate… semnând tratate dictate de Kiev”.
Putem discuta despre tratatul cu Ucraina, semnat de Constantinescu şi Adrian Severin, acum 11 ani. Putem să şi încriminăm părţi din Tratat. Dar, în acelaşi timp, nu putem uita că, în urmă cu un an, Băsescu a semnat reînnoirea Tratatului. Dacă e vorba de vânzare, de obrăznicia unora, de „slugi absolute” ale Kievului, de ce a prelungit luminatul nostru preşedinte Tratatul cu Ucraina? De ce nu a renegociat punctele care i se păreau a fi potrivnice intereselor naţionale? Nu cumva şi dumnealui a fost slugoi al Kievului, iar astăzi face pe „neznaiul”, pe patriotul?
Să lăsăm însă acest incident de bună-creştere deoparte. Cu ce rămânem? Cu faptul că Băsescu i-a atacat, absolut neelegant, pe Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, de câte ori i s-a oferit prilejul – iar dacă nu i s-a oferit, l-a forţat. De ce? Poate, în scop electoral. Poate, dintr-un narcisim tangent cu zona frustrărilor. Poate, datorită caracterului său conflictual care-l împinge spre stârnirea a tot felul de dispute. Sau, poate, dintr-o şmecherie impusă de instincte neclare, că tot se spune despre Băsescu că ar avea, instinct politic.
E bine însă de ştiut că instinctul, netrecut prin filtrul gândirii, necenzurat cât de cât de moralitate, rămâne un act primitiv, animalic în raport cu ceilalţi, cu ambientul. Instinctul e o reacţie legată de clipă. Pe când logica impune luarea în calcul a consecinţelor actului instinctual. Se gândeşte, oare, Traian Băsescu, măcar o clipă, cum va fi el perceput de următorii preşedinţi? Dar de naţiune? I-ar plăcea să fie bălăcărit pentru toate zilele care îi vor rămâne, după ce părăseşte Cotroceniul?
Nu i-ar plăcea. Dar Băsescu nu este omul care să moară de grija zilei de mâine. Este omul „instinctului”, al clipei, este „fiara” care luptă ca să ucidă, de teamă să nu fie ucisă. De unde această teamă? Din acelaşi instinct primitiv care îi sugerează limitele.
Dacă preşedinţii Americii nu-i ponegresc şi nu-i umilesc pe predecesori, este pentru că ei înţeleg faptul că nimeni nu poate evalua mai bine decât naţiunea prestaţia unui preşedinte. Poporul este cel chemat să judece pe moment, iar istoricii, pe termen lung. Restul, adică ceea ce face Traian Băsescu este şi contraproductiv, şi lipsit de eleganţă, ca să nu zic de educaţie.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!