Decizie grea pentru liberali

Imediat după Revoluţie, a fi lider de succes pentru partid presupunea să fii tu însuţi un brand, să ai carismă, să fii identificabil de către electorat. Românii simţeau nevoia unui tată protector (o tară explicabilă a mentalului colectiv, după atâţia ani în care am fost „educaţi” că alţii, nu noi, trebuie să ne poarte de grijă). Ion Iliescu a jucat perfect rolul tătucului salvator şi nimeni, după el, nu a mai câştigat alegerile prezidenţiale cu un scor atât de bun, iar pentru FSN şi PDSR a fost o „locomotivă” de mare forţă.

 Un Ilie Verdeţ a scos de nicăieri PSM-ul său şi l-a dus direct în Parlament. Petre Roman a fost emblema PD, PRM n-ar fi însemnat nimic fară C.V. Tudor, nici PUNR fără Gheorghe Funar. Adrian Năstase şi Traian Băsescu au fost (ultimul este şi acum, în măsură covârşitoare) şi ei oameni care au ridicat cota electorală a partidelor pe care le-au condus. Ce va fi de aici înainte? Să fie validă prorocirea, recentă, a lui Ion Iliescu despre sfârşitul erei „liderului-locomotivă” şi creşterea rolului echipei aflate la conducerea fiecărui partid?

 Greu de evaluat profeţia lui Iliescu. Poate că nici dumnealui nu ar putea s-o susţină cu argumente indubitabile. S-ar putea să fim în faţa unei afirmaţii de conjuctură, a unui enunţ prea puţin fundamentat. Înclin să cred că Ion Iliescu a clădit acel gând pe realitatea imediată din politica românească – anume, pe faptul că, după Traian Băsescu, nu se întrevede niciun lider foarte puternic, în niciun partid. Oricum, iată că primul care ţine să infirme profeţia lui Iliescu şi care pretinde să fie recunoscut ca „om-locomotivă” este Crin Antonescu. Aşa să fie? Dincolo de propria-i revendicare, nu identific vreun argument care să-l îndreptăţească la dobândirea acestui statut. Pentru că, trebuie să convenim, Crin Antonescu nu a vădit asemenea calităţi, deşi zăboveşte în spaţiul politicii de vreo 15-16 ani, timp arhisuficient oricui pentru a demonstra cine este şi ce poate. De aceea, cred că PNL va risca enorm dacă se va preda lui Antonescu, acordându-i puteri nelimitate, discreţionare.

T.M.