Defilare anglo-americană pe Kiseleff

Săptămâna trecută, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, a trecut şi el pe la sediul PSD, pentru a discuta între patru ochi cu Mircea Geoană. Ei bine, acum două zile, a fost rândul ambasadorului SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, să poate o discuţie, tot la sediul PSD, din Kiseleff, cu Mircea Geoană. Discuţia a durat 50 de minute!

Ce să însemne toate aceste drumuri spre Kiseleff 10? Nici măcar social-democraţii n-ar putea pretinde că e vorba de o simpatie subită a britanicilor şi americanilor faţă de PSD. Nu de dragul lui Geoană ori al pesediştilor au trecut aceşti reprezentanţi „externi” ai axei Bucureşti-Londra-Washington. Atunci, care să fie scopul acestor vizite?

Singurul lucru sigur este că „vizitatorii” au fost purtătorii unui mesaj care are drept ţintă încheierea crizei politice îndelungate. Cum? Ce i se cere PSD-ului în acest scop? Aici nu putem avansa nici o certitudine. Interesul pentru PSD se explică însă, fără îndoială, prin numărul mare de senatori şi deputaţi pe care îl are. Mai clar spus, PSD este factor aproape decisiv pentru un vot în Parlament, indiferent cine şi pentru ce ar solicita votul. Asta înseamnă că lui Mircea Geoană i s-a cerut ca PSD să adopte o anume atitudine – fie să accepte o guvernare pe placul lui Băsescu, fie să-şi asume chiar social-democraţii participarea la guvernare. În ambele cazuri, putem bănui, fără mari riscuri de-a ne înşela, că anglo-americanii nu mai dau multe zile Cabinetului Tăriceanu – ba, şi mai bine, că nu agreează acest guvern.

Presiunile asupra PSD mai pot sugera că preşedintele Traian Băsescu a cerut sprijinul SUA şi al Marii Britanii şi că acestea i-l acordă. Poate fi un gest amical faţă de un preşedinte care s-a declarat filoamerican şi filoenglez, şi care a făcut din Axa Bucureşti-Londra-Washington „nucleul dur” al întregii politici externe. Întrebarea, pe care şi-o pun mulţi comentatori, vizează legitimitatea aceastor intervenţii, „amestecul în treburile interne”, cum ar fi zis răposatul Ceauşescu.

Sincer, mi-e greu să mă pronunţ dacă e bine sau e rău. Cert este că singuri n-am fost capabili, de doi ani încoace, să aducem pacea sub măslinii de pe malul Dâmboviţei. Altfel, dacă eram responsabili, nu ar fi fost nevoie de acest „ajutor”. Sau de acest brânci.

T.M.