Democraţie de vitrină

Teoretic, aşa este. Pe noi însă, nu de azi, de ieri, practica ne omoară. Avem alegeri libere, dar alegem liste şi mai puţin oameni. Inşi de o calitate dubioasă, uneori chiar infectă, ajung să „reprezinte” cetăţeanul – în fapt, nici în cot nu-i doare de cetăţean. Şi uite-aşa, promovăm o clasă politică nesănătoasă, mizeră. Cum nesănătoasă, cum mizeră, dacă reprezintă voinţa poporului, dacă alegerile au fost democratice!? Au fost democratice în formă, nu şi în conţinut.
Un vot mi s-ar părea democratic mi s-ar părea dacă am alege direct omul.

Apoi, nici alegătorul nu este un nevinovat. Ca să putem vorbi de democraţie în plenitudinea acestui concept, ar trebui ca alegătorul să ştie ce votează, pentru cine optează şi de ce o face. De ce un candidat şi nu altul, de ce un partid şi nu altul. În realitate, românul nu se simte responsabil, nu-şi prea cântăreşte votul. I se pare dumnealui, alegătorului, că ăla şi nu celălalt e mai simpatic şi-i dă liber spre ascensiune. Nu stă să se întrebe, nici o clipă, dacă simpaticul este om onest, dacă nu cumva carisma ascunde un caracter pervers. Votează, aşadar, afectiv, nu deliberat, logic.

Separarea puterilor în stat, după cum e pusă pe hârtie, ar putea sugera şi ea că românii trăiesc şi se manifestă într-o democraţie profundă. În realitate, nu este aşa. Preşedinţia nu este imparţială pentru scena politică, preşedintele nu este un preşedinte al tuturor românilor, ci mai întâi este al democraţilor, al PD. Justiţia nu este liberă decât în aparenţă. Şi tot în aparenţă ea răspunde prompt la comenzi politice. Pare mai curând un obiect util răfuielilor politice, decât un instrument al aplicării orbeşte a legii, după principiul constituţional care zice că „Nimeni nu este mai presus de lege”. Vai, câţi sunt trataţi în mod inegal! La rândul său, Parlamentul este o combinaţie de interese, sau, cum îi place preşedintelui să spună, o zonă a grupurilor de interese.

Ce mai rămâne din democraţia noastră, care este sublimă, dar aproape că lipseşte cu desăvârşire, ca să parafrazez, voit inexact, un celebru personaj de-al lui Caragiale? Până şi presa este aservită fie politic, fie grupurilor de interese. Prin urmare, am construit şi dezvoltăm o democraţie de vitrină, iar în spatele ei avem un teritoriu al junglei, în care funcţionează legea celui mai puternic. A dulăilor, nicidecum a căţeilor, ori a întregii lumi canine.

T.M.