Dimineața, stând la cafea și răsfoind presa, în cadrul ritualului zilnic de reancorare la realul imediat, am dat peste un comunicat al OMS prin care înalți oficiali din cadrul organizației își exprimau îngrijorarea cu privire la sănătatea mentală a populației. Mai mult, forul mondial al sănătății susține că, din acest moment, ea trebuie să devină prioritară. Așa mi-a venit ideea de a face vorbire despre frică.
În opinia trecută, vorbeam despre mască, ca expresie a fricii și ascunderii de celălalt. Ne aflăm azi în fața unui fenomen de fobie socială, la scară planetară, fobie generată de pandemie: profesori care nu vor să meargă la școală pentru că le e frică pentru viața lor și a celor din familiile lor, copii care nu merg la pregătire pentru a nu se expune, oameni din toate domeniile care refuză să se întoarcă la muncă pentru că se tem pentru sănătatea lor etc.
Guvernele lumii propun măsuri de relaxare, dar există o mare rezistență la relaxare, adică o mare parte a umanității e prea încordată emoțional pentru a se reîntoarce la viața socială obișnuită. Eu cred că fiecare dintre noi trebuie să adopte un comportament responsabil atât față de sine, cât și față de ceilalți și să luăm astfel măsurile minimale pentru a nu ne îmbolnăvi, dar nu trebuie să ne lăsăm dominați de frică, deoarece frica paralizează. Ce este, așadar, frica?
Frica este un afect primar înnăscut și face parte din cele opt emoții de bază ale oricărei persoane. Există o paletă largă de frici, dar două frici sunt înnăscute: frica de înălțime și frica de despărțire. Prima poate fi învinsă de unii dintre noi prin practicarea sporturilor extreme, dar frica de despărțire rămâne mereu ancorată în noi.
Copiii mici nu pot sta despărțiți de părinții lor, mamele devin stresate atunci când copilul e plecat și îl sună de zece ori pe zi, până la exasperare. Mai târziu, ne este frică pentru părinții noștri, pentru anumiți prieteni dragi, la gândul că vor păți ceva și nu îi vom mai vedea niciodată. Frica de despărțire crește, așadar, odată cu noi.
Toate celelalte frici sunt dobândite pe parcursul vieții: frica de microbi, insecte, spații închise și înguste, de întuneric etc. După o vârstă începe frica de boală, apoi frica de moarte și de aici, pe cale de consecință, începe frica de Dumnezeu.
În termeni de specialitate, toate aceste frici poartă numele de fobii și fac parte din mica patologie. Orice fobie pornește de la cognițiile negative pe care le avem în legătură cu ceva și generează în noi reacții și comportamente deplasate și disproporționate.
În cazul tuturor fobiilor, tratamentul are legătură cu confruntarea directă cu obiectul fricii, deoarece în cazul majorității fobiilor gândurile noastre negative sunt contrazise și infirmate în mod sistematic de realitate. De exemplu: îmi e frică de avion, dar dacă totuși îmi fac curaj să urc, avionul, cel mai probabil, va ajunge la destinație. Îmi e frică să intru în lift, dar dacă totuși o fac, liftul nu va cădea din cauza fricii mele și voi ajunge teafăr la etajul 10. Cu totul altfel stau lucrurile în cazul fobiei sociale. Ea este mult mai greu de tratat decât celelalte fobii pentru că beneficiază de ceea ce psihologii numesc profeții autoîmplinite.
Fobia socială este mult mai pernicioasă decât toate celelalte frici pentru că persoana cu fobie socială este în permanență confirmată de realitate în temerile sale. Adică, cognițiile ei negative se împlinesc. De exemplu: dacă o să vorbesc în fața acestor oameni, o să roșesc, o să îmi tremure vocea, o să mă bâlbâi, o să observe toți și o să fiu ridicol. Exact asta se va întâmpla: o să îți tremure vocea, o să roșești, o să te bâlbîi, o să fii ridicol. Frica ta va fi hrănită de profețiile tale autoîmplinite.
Nu trebuie, deci, să ne lăsăm dominați de frică pentru că frica paralizează. În prezența fricii, toate virtuțile umane sunt corupte. Frica te va face un om trist și neliber.
Nu știu dacă și nu știu când vom putea scăpa de virus, dar stă în puterea noastră, a fiecăruia dintre noi, să ne tămăduim de frică. Dacă nu vom găsi resurse raționale de curaj în noi, fobia socială se va transforma în angoasă, adică într-o frică fără chip, într-o neliniște nelămurită, într-o frică monstruoasă, într-un fel de frică de frică. Cum să ne vindecăm de frică?! Acceptând că tot ceea ce ni s-a dat ne va fi luat. Viața e un continuu proces de despărțire, cei care au o anumită vârstă știu deja asta.
Ne despărțim, vrând-nevrând, de tinerețea noastră, de frumusețea noastră, de sănătatea corpului nostru, de persoane dragi și, în final, chiar de viața asta care ne este atât de dragă. Cu sau fără virus, aceste lucruri triste ni se vor întâmpla, pentru că esența vieții este suferința. Trebuie să acceptăm până în străfundul ființei noastre că într-un fel nu am fost, s-ar putea să nu fim și mai ales că, cu siguranță nu vom fi. Până la urmă, să nu ne întristăm, inevitabilul este democratic, așa cum spune o celebră maximă: „din viața asta, nimeni nu scapă cu viață”.
valentin.goran@informmedia.ro
„Nu trebuie să ne lăsăm dominați de frică pentru că frica paralizează. În prezența fricii toate virtuțile umane sunt corupte. Frica te va face un om trist și neliber”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!