„Mondialului” îi poţi spune cum vrei, în ce limbă vrei, dar nici un cuvânt, nici o sintagmă nu are rezonanţa acestui „Weltmeisterschaft”. Nu întâmplător nemţii au fost „stâlpul” filosofiei moderne – vocabular bogat, cuvinte cu semnificaţie exactă, capabile de nuanţări menite să creeze o imagine foarte clară asupra unui lucru, asupra unei stări de fapt ori de spirit.
Revenind, acest Campionat Mondial este, dincolo de întrecerile din teren, cel mai bun, cel mai elaborat „eseu” despre fenomenul fotbal, din câte s-au „scris” vreodată. Nici un alt eveniment mondial nu se bucură de atâta audienţă. Planeta trăieşte, respiră fotbal. Acest sport a ajuns să „mondializeze”, să adune naţiunile Terrei sub cupola aceleiaşi „catedrale”. Prin fotbal, oamenii se apropie, se cunosc, se împrietenesc. Dar, tot prin fotbal, fiecare naţiune îşi promovează ambiţiile, virtuţile, orgoliile, fiecare popor vrea să se afirme.
Weltmeisteschaftul ne vorbeşte, apoi, extrem de limpede, despre industria fotblului, din care se hrănesc alte industrii. Fotbalul a devenit un fenomen social, dar este şi o afacere. Televiziunile, firmele de turism, comercianţii, berarii, cârnăţarii, toţi trăiesc bine de pe urma acestei afaceri, mai ales atunci când ea este făcută bine, cu cap, cu rigoare, adică nemţeşte.
Weltmeisterschaftul le vorbeşte şi celor care nu înţeleg ori ignoră importanţa sportului rege pentru o naţiune, pentru o colectivitate. Risc să mă repet şi (mai) spun că un preşedinte brazilian zicea că la ei fotbalul este supapa de siguranţă în stat. Financial Times scria, zilele acestea, că un succes al „squadrei azzura” la aceste „Mondiale” poate produce o creştere a PIB-ului Italiei cu până la 0,7 la sută! Şefi de state, premieri, miniştri trec în pelerinaj pe la această „Mecca” a fotbalului, ca să-şi susţină, să-şi încurajeze reprezentanţii naţiunii. Trăirea, mai ales pentru participanţi, este extraordinară.
Altfel, ochiul se bucură din plin de spectacolul „Mondialului”. Stadioanele par bijuterii lucrate cu migală orientală. Gazonul pare sintetic prin omogenitate şi prin prospeţimea culorii. Tribunele vorbesc despre bucurie, despre puterea omului de a pune deoparte, fie şi pentru o oră, pentru o zi ori pentru o săptămână, grijile prozaice ale cotidianului.
Din tot acest „eseu” nemţesc despre fotbal, un capitol interesant este cel al intonării imnurilor. Acolo şi atunci poţi vedea cât sunt de mândri oamenii de ţara lor, ce cultură, ce educaţie au. Fără să diferenţiez, fără să nuanţez, mi se pare că se impune o constatare, ca premisă de adevăr – cu cât sunt mai mândri oamenii de ţara lor, cu atât ţara este mai mândră de oamenii săi, iar locul comun al celor două mândrii este Imnul.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!