Se poate însă ca „alterarea” rezultatelor să fie cauzată şi involuntar. Depinde cum este formulată întrebarea, ştiut fiind că sunt formulări care induc subtil un anume răspuns. Pe de altă parte, publicul operează cu clişee. Unii respondenţi preiau de pe „piaţa informaţiilor” idei, judecăţi „prefabricate” pe care şi le însuşesc fără să le prelucreze, să le analizeze. Se vorbeşte într-un anume fel de o persoană, poţi fi convins că opinia va fi asimilată aidoma de o bună parte a populaţiei.
Nu ne-am propus însă un eseu despre tehnica sondajelor ori despre psihologia socială văzută prin prisma respondenţilor. Gândurile exprimate mai sus sunt stârnite de rezultatul unui sondaj de opinie, dat publicităţii recent, în care, printre altele, ni se spune că românii îl consideră pe Theodor Stolojan ca premierul cel mai bun, cel mai nimerit pentru a-l înlocui pe Călin Popescu Tăriceanu. Pe ce se bazează încrederea cetăţenilor? Sondajul nu ne spune, pentru că nu şi-a propus să răspundă şi la „de ce”-uri. Putem avansa noi câteva posibile explicaţii. Mulţi români au rămas cu amintirea acelui Theodor Stolojan care a deţinut funcţia de premier vreo 9-10 luni, în anii 1991-1992. Şi nu-şi amintesc atât de performanţele propriu-zise ale cabinetului condus de el, cât de fermitatea sa.
Atunci, Stolojan a replicat dur sindicatelor şi nu a cedat în faţa pretenţiilor acestora, nu i-au tremurat genunchii. În aceeaşi manieră fermă, cu accente de duritate chiar, le-a pus în vedere udemeriştilor radicali că în problema Transilvaniei nu-i loc de glumit. Replica suna ameninţător, rostirea era parcă scrâşnită între dinţi. Cele două exemple de fermitate sunt suficiente pentru ca, asociate altora, să înţelegem că aceasta este imaginea pe care o are românul despre Stolojan – cea a unui ins ferm, nedispus la cedări şi compromisuri. Or, ce ar fi mai potrivit pentru această perioadă a ezitărilor, a haosului în materie de guvernare, decât o mână forte, capabilă să ţină hăţurile cum trebuie? Aşa se poate explica nevoia de Stolojan pe care o invocă românul.
Altfel, sunt destule argumente şi împotriva plasării lui Theodor Stolojan în fruntea unui cabinet. Performanţe pur administrative, succese în gestionarea problemelor şi intereselor ţării n-a avut în scurta sa postură de premier. Dimpotrivă, este hulit şi astăzi de către patroni pentru că le-a confiscat valuta din conturi. Apoi, clacajul său în plină luptă electorală l-a descalificat, arătându-i limitele în situaţii de stres. În plus, de un an şi jumătate, Stolojan nu este decât un umil purtător de servietă al lui Traian Băsescu. În fruntea unui guvern, n-ar fi decât mâna, gândul şi voinţa preşedintelui Băsescu.
Adică, o marionetă. Ştiu, unii tocmai asta vor, iar opinia publică este manipulată tocmai în acest sens. Ce nu pricepe cetăţeanul este că Stolojan nu mai e nici măcar ce-a fost – un om ferm, o mână de fier.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!