Preţurile enorme pe care trebuie să le plătească un proprietar pentru a-şi îngriji cultura şi banii de nimic care îi sunt oferiţi toamna, pentru struguri, dar şi lipsa unei pieţe de desfacere îi face din ce în ce mai mulţi viticultori să se lase păgubaşi.
Cât despre autorităţile care ar trebui să le vină în ajutor oamenilor, pentru a nu fi nevoiţi să renunţe la o ocupaţie pe care au moştenit-o din moşi strămoşi şi care a dus în lume faima Aradului, se mulţumesc să ridice din umeri şi să facă tot felul de planuri şi proiecte, gen „Drumul vinului” care, cel puţin până în prezent, nu au avut niciun fel de finalitate.
Se organizează deplasări în străinătate, la diverse întâlniri sau adunări, dar când vine vorba să se facă ceva concret pentru viticultura arădeană, politicienii încep cu explicaţiile şi arată cu degetul tot înspre viticultorii, care, chipurile, nu se adaptează la economia de piaţă.
Dacă după filoxera care a distrus plantaţiile de viţă-de-vie la sfârşitul secolului XIX, viticultura a reuşit în cele din urmă să-şi revină, în faţa acestui nou dezastru, al nepăsării, tare mă tem că nu va putea să supravieţuiască.
Probabil că se urmăreşte părăginirea întregii zone, pentru a fi cumpărată pe doi bani de tot felul de şmecheri veniţi din Italia sau de aiurea.
L.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!