Mai ales în ceea ce priveşte însuşirea măsurilor populiste iniţiate de PSD.
Cel mai notoriu exemplu este oferit de mărirea pensiilor, acţiune acaparată inteligent de liberali.
Cu un an în urmă, când PSD soma guvernul să majoreze pensiile substanţial, Tăriceanu şi ai săi susţineau că majorarea ar fi imposibilă. Curând însă s-au întors, majorând binişor punctul de pensie, urmând ca din 1 ianuarie 2009, să-l mai majoreze o dată cu 20%.
Evident, iniţiativa PSD survenea dintr-un calcul politic menit să-i aducă un câştig de imagine şi de voturi. Socoteala era cam aşa: dacă liberalii vor fi de acord – şi au fost, până la urmă -, românii nu vor uita că noi le-am purtat de grijă; dacă nu vor fi, tot noi câştigăm, ba chiar mai abitir. Cum liberalii au avut grijă să-şi treacă ei în cont creşterea pensiilor, alegerile locale le-au adus procente bunicele, poate nici de ei sperate.
PSD, a încercat atunci un alt şiretlic: a pus presiune pe guvern, solicitând ca a doua majorare a pensiilor să fie devansată cu două luni, respectiv să intre în vigoare la 1 noiembrie 2008.
Pe când credeau social-democraţii că liberalii nu vor marşa pe iniţiativa lor şi că, în consecinţă, vor aduna un însemnat capital electoral, iată că, în urmă cu două zile, guvernul liberal a anunţat majorarea pensiilor cu 20%, de la 1 noiembrie! Şi iar a rămas PSD fără caimac!
Deruta din partidul condus ( adesea, la modul infantil) de Mircea Geoană a transpirat ieri, când PSD, prin vicepreşedintele Marian Sârbu, ameninţa cu moţiunea de cenzură dacă pensiile nu vor fi majorate cu o lună şi mai devreme, adică de la 1 octombrie! Păi, nu PSD impunea cu tărie data de 1 noiembrie? Ba da, dar iar nu s-au aşteptat ca Tăriceanu să accepte, stricându-le astfel jocul, şi dijmuindu-le serios câştigul de imagine şi de capital electoral.
Şi uite-aşa, PSD nu mai ştie dacă este pisică sau dacă nu cumva este un şoricel tăvălit de şiretul motan Tăriceanu.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!