Realitatea, însă, e alta. Nu de minte duce lipsă Parlamentul României, ci de caractere, de oameni responsabili, oneşti. Care să ştie ce este ruşinea, ce sunt ipocrizia, laşitatea şi să le refuze din actele lor.
Laşitatea şi iresponsabilitatea, goana nebună după voturi au fost însă prioritare logicii. Culmea laşităţii a fost atinsă atunci când însuşi ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a votat pentru majorare, deşi era împotrivă! Şi împotrivă este şi astăzi! E posibil aşa ceva? N-ar trebui să fie, dar uite că se întâmplă. Teama de a nu pierde voturi îl determină pe politicanul român să ignore logica şi bunul simţ.
Mă tot întreb cum se simt astăzi parlamentarii, când văd în ce belea au vârât ţara. Când aud vocile ameninţătoare ale funcţionarilor publici, care vor intra în grevă generală, joi, dacă până atunci Ministerul Economiei şi Finanţelor nu va fi de acord să le majoreze şi lor salariile. Tot cu 50 la sută! Şi e vorba de 1,5 milioane de salariaţi, nu de 300 şi ceva de mii, câţi sunt în învăţământ. Ca să nu mai vorbim de consecinţele unei greve generale, ce pare iminentă şi care va afecta activitatea trezoreriilor, a inspectoratelor de muncă, a caselor de pensii, a primăriilor, a direcţiilor de asistenţă şi protecţie socială etc.
În faţa acestei laşităţi quasi-generale, a tăcerilor în nesimţire, poziţia premierului Călin Popescu Tăriceanu mi se pare că trebuie salutată. Faptul că premierul se manifestă împotriva deciziei deputaţilor, nu-i este de folos. Îşi ridică în cap salariaţii din învăţământ şi, prin reflex, pe toţi ceilalţi bugetari, adică vreo două milioane de votanţi. Deci, putem anticipa, fără teama de a greşi, că şi el, şi PNL vor pierde un număr considerabil de voturi. Cum nu văd ce calcul meschin şi ipocrit s-ar putea ascunde în spatele atitudinii premierului, îndrăznesc să cred că este vorba de un act de responsabilitate într-un moment în care această noţiune nu mai există pentru politicienii noştri.
Surprinde neplăcut tăcerea preşedintelui Traian Băsescu, care ar trebui să ia poziţie, că doar e preşedintele-jucător al ţării, nu? Atitudinea sa era cu atât mai necesară cu cât momentul este apreciat ca dificil, atât de BNR, cât şi de ceilalţi bancheri. Nici vocea lui Theodor Stolojan nu se aude, deşi ca pretins viitor premier şi ca pretins etalon al rigorii, al chibzuinţei – cum îi place să se prezinte – n-are dreptul la tăcere. De ce tac Băsescu şi Stolojan? Din aceleaşi considerente electorale meschine: din pricina foamei de voturi.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!