Groază...

Când intră în galerie, minerul soarbe cu nesaţ aerul tare al dimineţii şi îşi umple ochii de lumină, ca şi când ar fi pentru ultima dată. Se gândeşte la ortacii care şi-au pierdut viaţa în adâncurile pământului…

Românul dintr-un sătuc de munte priveşte cu groază ploaia care nu mai conteneşte şi se întreabă de ce permite Dumnezeu ca în fiecare an, cel puţin o dată, zeci de oameni amărâţi să piară în puhoaie…

Pensionarul bolnav îi numără cu îngrijorare pe cei care sunt înaintea lui la coada imensă de la farmacie. Dacă se termină medicamentele compensate înainte să ajungă el la rând ? Dacă păţeşte şi el ca vecinul lui, fie-i ţărâna uşoară ?…
Trăim sub imperiul groazei, îi plătim tribut dimineaţă de dimineaţă, clipă de clipă…
Guvernul a hotărât că nu va retrage trupele române din Irak şi Afganistan.

Este preţul plătit pentru ca, în sfârşit, ceilalţi să vadă că se poate conta pe România şi pe români, că ne respectăm obligaţiile şi cuvântul dat. Nimeni nu este obligat să meargă să înfrunte groaza de glonţ în pustiuri. Guvernul nu poate garanta nimănui că îl poate feri de această groază, de acest pericol. Nu i-o cere nimeni guvernului, pentru că ar fi absurd. În schimb, nu este absurd să i se ceară să asigure cât de cât condiţii de siguranţă în mină. Nu ar fi absurd să i se pretindă să regularizeze albiile râurilor, să facă îndiguiri care să-i păzească , atâta cât se poate, pe oameni şi avutul lor de prăpăd. Nu este deloc absurd să-i ceri guvernului să nu-şi mai bată joc de oamenii bolnavi şi să facă în aşa fel încât aceştia să-şi poată lua medicamentele compensate pe tot parcursul lunii, nu doar în primele zile,cu riscul de a muri la coadă.

Din păcate, din capitolele de negocieri pentru integrare lipseşte capitolul care să-i oblige pe guvernanţii români să alunge din sufletele românilor groaza. Nu groaza de glonţ, de cutremur sau de foc, ci groaza că nimic nu este sigur…

Simion Todoca