Ieşit cu totul din tipare

Pentru preşedintele Traian Băsescu toate acestea sunt fleacuri. Democraţie înseamnă că ce-ai în guşă e şi-n căpuşă, că poţi spune orice, inclusiv lucruri nepoliticoase, jignitoare. Şi apoi, ce-i „chestia” asta cu modelul, cu exemplul moral şi civic de om responsabil pe care ar trebui să-l ofere?!

Preşedintele nostru a devenit atât de dezinvolt încât nu mai ştie că există bariere peste care nu se cade să treacă. Exemplul cel mai recent pe care-l putem invoca este de la ceremonia de învestire a lui Varujan Vosganian ca ministru al Economiei şi Comerţului. După ce a făcut tot posibilul ca să-l blocheze pe liberalul Vosganian în drumul său spre funcţia de comisar european, preşedintele Băsescu a mai dat o lovitură democrată liberalilor, şi aceluiaşi Vosganian. „Nu mă număr printre cei mai mari susţinători ai dumneavoastră, dar vă doresc mult succes!”, avea să spună Traian Băsescu, la ceremonia respectivă. Cum să se abţină el şi să nu fie rău! Cum să uite că are în faţă un liberal din grupul lui Tăriceanu şi să se încadreze în rigoarea buneicuviinţe impuse de solemnitatea momentului şi de rangul funcţiei sale! Cum să nu scoată din guşă ce i-a clocit în căpuşă! N-ar fi Băsescu, dacă n-ar fi unic.

Nu suntem în faţa unui accident. Traian Băsescu a trecut peste convenţii de câte ori a avut prilejul. Să ne reamintim că liberalului Radu Stroe i-a oferit, tot la învestitură, stenograma unei discuţii „strict secrete”. Acum câteva zile, când l-a învestit pe tânărul Dan Motreanu, la Agricultură, şi el liberal, preşedintele Băsescu a găsit de cuviinţă să-l încurajeze amintindu-i că are o misiune extrem de grea. Numai că nu i-a spus: „Vezi că nu-i de tine!”.

Aşadar, a devenit o regulă ca Traian Băsescu să-i ciupească pe liberali oricând şi oriunde apucă. Procedând în acest fel, dumnealui ne întăreşte convingerea că nu poate fi un preşedinte după modelul cerut de Constituţie, adică nu poate rămâne imparţial. Se confundă cu PD până peste poate, un jucător pedist dur, care nu respectă nici regula jocului, nici prerogativele funcţiei de preşedinte. Este „ce vrea muşchii lui”, este ceea ce-ar fi şi un Marian Vanghelie ori un Gigi Becali de-ar ajunge preşedinţi. Ba, poate, chiar mai mult decât ar cuteza să fie aceştia din urmă.

T.M.