Atunci, mulţi nu l-au crezut. Dimpotrivă, Iliescu era bănuit că face „fiţe” pentru a testa reacţia celor din PSD, că aşteaptă, eventual, să fie rugat ca să renunţe la acest gând.
Se prea poate ca Iliescu să fi testat fruntaşii partidului şi, astfel, să-şi verifice poziţia în PSD. Şi i-a reuşit. Pentru că fruntaşii partidului au recurs urgent la mesaje şi gesturi care să-l facă pe „ăl bătrân”, cum îi zic unii, să se lepede de gândul cel rău şi să participe la alegeri alături de ei. Într-adevăr, o campanie electorală fără Ion Iliescu le poate părea multora stranie, după ce din 1990 încoace el a fost catalizatorul tuturor campaniilor.
Ce l-a determinat pe Iliescu să renunţe la Parlament? Vârsta, în niciun caz. Mai ieri se lăuda cu starea sa fizică şi mentală. Şi chiar nu-şi arată anii! Atunci? Sigur, dumnealui a încercat să se explice: dacă ar fi fost să candideze pe liste, ca până acum, ar mai fi intrat în cursă; aşa însă, în condiţiile introducerii votului uninominal, preferă să stea deoparte.
De ce ar fi deranjat Iliescu de votul uninominal, când a fost ales de trei ori ca şef al statului? Să se teamă de baronii locali, care dispun de suficienţi bani pentru a-şi atrage electoratul de partea lor prin orice mijloace, inclusiv prin cele „neortodoxe”? Să nu fie dispus să-şi pună averea în joc, riscând-o chiar, pentru un mandat de parlamentar? Este posibil ca Iliescu să fi gândit în aceşti termeni şi să fi ales calea sigură. Adică, aceea de-a păstra banii pentru o bătrâneţe lipsită de griji, rămânând totodată şi cu palmaresul politic nepătat de o înfrângere în faţa te miri cui.
Oricum, nu doar acestea pot fi cauzele renunţării lui Ion Iliescu la Parlament. De popularitate nu duce lipsă. Am văzut, în această primăvară, imagini în care mulţimea l-a primit cu mare entuziasm în multe dintre localităţile Moldovei. Îmbulzeala, ovaţiile, strângerile de mâini nu difereau cu nimic de cele din perioada în care Iliescu era preşedintele ţării. Bazându-se pe priza pe care o are încă la mulţimea din respectiva zonă, fostul preşedinte putea opta (şi nimeni nu l-ar fi refuzat) pentru un colegiu electoral din acea parte a ţării, să zicem, şi e greu de crezut că n-ar fi câştigat un nou mandat de parlamentar.
Şi atunci? Ei bine, Ion Iliescu este un om de o prudenţă soră cu frica. Întreaga sa carieră politică, de după 89, a fost dominată de această prudenţă, uneori enervantă, iar în spatele prudenţei veneau ezitarea şi lipsa de îndrăzneală. Aceasta fiindu-i firea, preşedintele de onoare al PSD a decis să nu intre în cursa electorală.
În plus, a socotit că mai câştigat ar fi să se ocupe dumnealui de partid, mai pe îndelete. Să-şi petreacă timpul pe la sediul PSD, să gândească strategii, să elaboreze criterii de promovare etc. Cum ar veni, să devină un fel de pater familias sau, şi mai bine, un fel de Deng Xiaoping, o eminenţă cenuşie a PSD. Pentru că pofta sa de putere doar acolo poate fi satisfăcută, în fruntea PSD, conducându-l de facto, dacă nu de drept – pe când a fi un parlamentar, printre atâţia alţii, nu e nicio scofală.
Cam acestea pot fi calculele pragmaticului Ion Iliescu. A găsit că e timpul să-şi impună vrerea în PSD şi să preia frâiele. Cu atât mai mult cu cât infatuaţii necopţi din „grupul de la Cluj” au sfârşit lamentabil, iar alte oprelişti nu se întrevăd în cale veşnic-tânărului Ion Iliescu. Cum va proceda? Să nu ne facem griji, pentru că e maestru în aşa ceva.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!