Cum îşi desemnează partidele candidaţii? Regula este să se ţină seama de popularitatea, notorietatea celui care e desemnat. Notorietatea nu este însă întotdeauna sinonimă cu valoarea individului, cu capacitatea sa de a gospodări un oraş, o comună. Sunt destui inşi care îşi dobândesc popularitatea nu atât prin fapte, cât prin „vorbe dulci”, neprobate în viaţa de zi cu zi, inexistente în biografia lor. Este suficient ca unul să apară frecvent pe micul ecran, prin ziare, ca să devină persoană cunoscută, populară.
Sunt însă şi cazuri în care candidaţii sunt desemnaţi pur şi simplu aleatoriu, doar pentru că sunt simpatici cuiva de la „Centru” ori, nu o dată, pentru că nu s-a oferit altcineva să candideze.
Cum gândesc partidele, cum îşi desemnează candidaţii, nu cred că ar trebui să fie principala grijă a noastră, a alegătorilor. Pentru noi, este infinit mai important pe cine alegem. Şi, mai ales, de ce optăm pentru un candidat şi nu pentru altul. Regula ultimilor 18 ani este aceea că mereu am votat emoţional. Din simpatie pentru un candidat şi din antipatie pentru ceilalţi. Şi tot ca regulă, votul negativ, plictiseala ori supărarea faţă de cei care ne-au reprezentat (doar) un mandat a constituit un factor important în decizia noastră.
Să ne raportăm la ce s-a întâmplat în municipiul Arad. Am optat pentru Cristian Moisescu. De ce? Pe ce ne-am bazat? Probabil ni s-a părut cel mai cumsecade. După patru ani, nu ni s-a mai părut la fel. Ne-am plictisit de el? Ne-a dezamăgit? Dacă ne-a dezamăgit, cât l-am cunoscut când l-am ales şi la ce ne-am aşteptat? În fine, în 1996, arădenii s-au dat pe mâna lui Dumitru Branc. După doar un an şi un pic, Aradul a devenit subiect de prima pagină în toată ţara – cu Branc dispărut, ascuns, căutat de poliţie etc. Pe ce am contat când l-am votat? Cât l-am cunoscut? Dar de la Dorel Popa, în 2000, la ce ne-am aşteptat? De ce am considerat că e cel mai potrivit primar, în 2000? Peste patru ani de ce i-am întors spatele, pentru a-l adopta pe Gheorghe Falcă? Este actualul primar alegerea, în sfârşit, bună? Sau ne-a dezamăgit şi el? Vom vedea peste două luni.
Ce vreau să spun? Că am votat mereu emoţional. Că nu ne-am preocupat să cunoaştem omul, să vedem cu ce experienţă, cu ce realizări „în spate” vine să ne ceară votul. Nu ne-au interesat proiectele, nici capacitatea managerială (dovedită sau nu) a celui pe care l-am ales. Ne-am uitat la lista candidaţilor şi ne-am zis: „Ăsta, parcă, e mai simpatic” ori „Pe ăsta nu-l mai votez, că mi-e antipatic”. Am învăţat, oare, să gândim de două, de nouă ori până dăm votul unui candidat de primar? Nu ştiu. Ar fi însă timpul să lăsăm emoţiile, afectele deoparte şi să judecăm candidaţii „la rece”. Ar fi, dar parcă poţi şti!
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!