Faptul că până acum mitingurile pro şi contra s-au desfăşurat la mare distanţă unele de celălalte şi că nu au avut loc contramanistaţii „spontane” pare să ducă la concluzia că părţile beligerante nu şi-au pierdut- deocamdată- uzul raţiunii şi nu doresc să arunce ţara în haos. Am spus „pare”. Cred că, de fapt, şi o parte şi cealaltă au înţeles că numeni nu este nebun să îşi pună pielea în joc de dragul lor, recurgând la sabotarea mitingului „duşmanului”. Românul nu mai este dispus să rişte pentru preşedinte sau pentru partid, pentru că s-a convins că nimeni nu este atât de imaculat şi de devotat cauzei poporului încât să merite sacrificiul. Este dispus să meargă la miting, să răcnească din toţi bojocii, să facă băşcălie de „celălalt”, dar nu mai este dispus să-şi pună în pericol integritatea corporală. Va susţine o parte sau cealaltă, însă nu pentru că aceasta ar fi depozitara adevărului, ci pentru că între două rele trebuie să-l aleagă pe cel mai mic. Sau, cel pe care îl consideră cel mai mic.
Aşadar, beligeranţii ştiu că nu dispun de fanatici şi nu se vor putea baza pe fanatism pentru a-şi apropria victoria. Eventual, s-ar putea baza pe comandouri de mercenari drogaţi care nu mai au nimic de pierdut sau de aşteptat de la viaţă şi îi interesează doar plata regească primită de la finanţator, oricare ar fi el. Deşi mă tem, refuz cu groază să accept că s-ar putea ajunge până acolo.
Cea mai tulburătoare întrebare este : până unde ar fi în stare cei angrenaţi în bătălie să meargă ? Ar fi în stare Băsescu să dea cu tunurile în Parlament, precum „ţarul” Boris Elţân? Ar fi în stare ceilalţi să provoace tulburări care să justifice decretarea stării de urgenţă şi instalarea la putere prin forţa armată? Sper din tot sufletul că nici unii nici ceilalţi nu sunt vârâţi atât de adânc în mlaştină încât pierderea bătăliei să le aducă ani grei de temniţă, iar această perspectivă să îi facă în stare de orice…
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!