Începutul sfârşitului lui Tăriceanu

Dacă mai punem la socoteală că 30 de parlamentari liberali, doi primari şi
trei lideri de organizaţii judeţene au semnat un Apel în care cer „reintegrarea
în structurile PNL a lui Theodor Stolojan”, pe motiv că ar fi „liberalul cu
cea mai mare credibilitate publică”, putem spune că focul a cuprins deja şi
conacul boierului Tăriceanu.

Nimeni nu se îndoieşte că la mijloc e un plan urzit în ungherele Cotrocenilor
ori ale vreunui restaurant preferat de preşedintele Traian Băsescu. Iar ceea
ce se întâmplă acum, solicitarea printr-un cor de voci (tot mai multe şi tot
mai ultimative) a repunerii în partid a celor ce tocmai fuseseră daţi afară
e semnalul de începere a răscoalei în PNL. Mişcarea care s-a declanşat primeşte
o altă nuanţă, şi chiar legitimitate, prin poziţionarea ministrului Agriculturii,
Gheorghe Flutur, în fruntea semnatarilor Apelului. De acum, nu mai e vorba doar
de duşmanii partidului, ci şi de oameni de nădejde din preajma liderului Tăriceanu.

Prins nepregătit – deşi trebuia să ia în calcul că va veni, inevitabil, o zi
a confruntării cu „masa” partidului, pe care a ignorat-o în totalitate, – preşedintele
Tăriceanu lasă de înţeles că problema revenirii celor eliminaţi, între care
doi foşti preşedinţi ai PNL, se poate discuta. Că ar face o concesie, la o adică.
Gestul său este respins categoric de Stolojan şi Stoica: „Nu avem ce dialoga
cu grupul parazitar din jurul lui Tăriceanu”. Prin urmare, grupul Stolojan ţinteşte
direct preluarea puterii şi nu un gest de milă, de bunăvoinţă superioară din
partea lui Tăriceanu.

Ce va urma? Sigur e că sfârşitul lui Tăriceanu, şi ca preşedinte, şi ca premier,
este aproape – chestiune de-un trimestru, cel mult două, dacă nu cumva şi mai
repede.

Tristan Mihuţa