Pe lângă tentativele, unele stângace, altele ridicole de creştere a popularităţii, a imaginii proprii, este foarte des utilizată incriminarea celui aflat, la momentul campaniei, în exerciţiul funcţiunii. Dacă i se găsesc „bube în cap”, acestea sunt exploatate la sânge, pentru a determina efectul votului contra. Uneori, această strategie dă roade :chiar dacă primarul pe funcţie se bucură de o oarecare recunoaştere a meritelor sale, bombardarea lui cu zeci de acuze pentru fapte grave, tot îi pune pe gânduri pe cei care nu îl simpatizează în mod deosebit, dar l-ar vota, în virtutea faptului că se vede ceva în urma lui.
Uneori, însă, incriminarea persuasivă şi fără măsură poate avea rezultate de-a dreptul perverse, dând naştere la victimizarea celui vizat, la impresia că prea este atacat din toate părţile, exact înainte de alegeri, că nu este dracul chiar atât de negru precum îl fac cei care nu vor, de fapt, decât să îi ia locul, fără să fi avut ocazia să demonstreze că pot să facă măcar atâta cât a făcut el.
În momentul în care cel asupra căruia s-a prăvălit un potop de acuze reuşeşte să demonteze vreo două dintre ele, printr-o strategie bine orchestrată poate poza, cu succes, în victimă. Nu puţini vor fi cei care vor spune : iată, s-a dovedit că duşmanii lui l-au acuzat fără motiv. Acuzatul se va transforma în acuzator şi va spune că îi iartă pe duşmanii lui, care l-au chinuit ca pe Hristos pe cruce, nu pentru că ar fi crezut în vinovăţia lui, ci pentru că aşa e politica, aşa e campania electorală.
Riscul este foarte mare, pentru că, luând în considerare absolvirea de câteva păcate, poate, mărunte, electoratul va considera că toate celelalte nu există. Până când se afla că, de fapt, ele sunt reale, va fi prea târziu pentru a mai plânge laptele vărsat…
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!