Aşadar, lucrurile au degenerat până aici. Nici nu se putea altfel, deoarece în ultimii doi ani am asistat, zilnic, la fel de fel de atacuri sub centură, la fel de fel de certuri între partenerii coaliţiei guvernamentale, toate acestea în dauna cetăţenilor de rând, care aşteptau cel puţin o schimbare în bine faţă de guvernarea trecută. În schimb, de parcă am trăi într-un film de groază, trecem dintr-o aviară într-o inundaţie, dintr-o scumpire într-un colaps de sistem (vezi sănătatea şi învăţămânul), chiar şi europenii păsuind data certă a integrării României până în pragul insuportabilului.
Puterea se poate dezintegra oricând, opoziţia este pur şi simplu nefuncţională, Parlamentul este cu imaginea la pământ, Guvernul lucrează în două tabere ireconciliabile, pensionarii au ajuns la mila lumii, iar copiii plâng după părinţii care au plecat să strângă căpşuni prin lumea largă…
De cealaltă parte, politicienii se întrec în lux şi în afaceri dubioase, securiştii se dau eroi sau dizidenţi de-a dreptul, magistraţii eliberează tot ce arestează poliţiştii, armata cumpără fregate ce stârnesc râsul Europei, vameşii trag ultimele tunuri înaintea integrării, iar parlamentarii încearcă să-şi dea unii altora salarii europene.
Faţă de toate acestea, cearta premierului cu preşedintele nu mai impresionează pe nimeni. Dacă nu se mai suportă, e treaba lor. Dar, cât îi mai suportă cetăţenii?
Doru Sinaci
Citiți principiile noastre de moderare aici!