Cum să ne explicăm schimbarea de atitudine? În primul rând, prin faptul că oamenii satelor şi-au dat seama că pământul, agricultura nu aduc siguranţă. Din cultivarea unui hectar, două de pământ nu se obţin resurse de trai liniştitoare. Nici asociaţiile agricole nu sunt de natură să aducă venituri considerabile. De managementul acestor asociaţii se ocupă, mai peste tot, fie nepricepuţi fie inşi care-i escrochează pe deţinătorii de terenuri. Creşterea animalelor nu este nici ea rentabilă. Animalele, laptele sunt achiziţionate la preţuri de nimic, în care nu se regăseşte nici măcar preţul furajelor, darmite munca.
De aici, ajungem uşor la pasul următor. Dacă terenurile nu pot fi valorificate prin activităţi agricole, dacă nu este rentabil să creşti animale, este de preferat să vinzi pământul. Dar nu oricum, nu oricui, ci unora care vor să construiască. Pentru că, evident, terenul cumpărat pentru construcţii are un preţ mai bun. Cu banii obţinuţi, bătrânii satelor pot trăi liniştiţi, iar copiii lor primesc puţin „vânt în pupa”. Drama este că nu toţi (mai) au pământ, şi că nu peste tot se construieşte.
În fine, ajungem la consecinţe. Satul, aşa cum era el, nu mai reprezintă un mediu care să atragă. Statele occidentale l-au abandonat demult. Cine a călătorit prin Occident a putut observa că „satul” de acolo este, în fapt, un orăşel. Acolo vom ajunge şi noi, cu deosebirea că o vom face cu mai bine de o jumătate de secol mai târziu. Poate ţăranii nu conştientizează acest lucru, dar sigur simt că lumea de ieri le-a fugit de sub picioare. Am zis „ţăranii”, dar, vă întreb, oare mai există ei? Eu cred că nu. Au dispărut odată cu colectivizarea, iar reînvierea lor, după revoluţie, n-a fost decât o iluzie amară.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!