Libertatea ca monedă de schimb

Pentru că, trebuie spus, ziaristul era anchetat de cei de la securitate şi pentru
greşeli de tipar, darmite dacă ar fi dat expresie unui gând „subversiv”. (Cu siguranţă,
unii arădeni îşi mai aduc aminte ce scandal monstruos s-a declanşat atunci când
în propoziţia „Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a făcut schimb de mesaje cu premierul…”,
în loc de mesaje a apărut masaje! Ce anchetă! Ce probleme, pentru o greşeală nevinovată!).

Ei bine, a dat Dumnezeu şi visul s-a împlinit. În mod firesc, ziaristul din
zilele noastre îşi poate face publice opiniile, poate scrie ceea ce gândeşte,
fără a apela la „şopârle”, la fraze cu dublu înţeles etc. Chiar şi dacă ar fi
mărginit, obstrucţionat în libertatea sa de exprimare de politica redacţională,
de capriciile, simpatiile ori interesele patronatului, ziaristul are posibilitatea
să plece la alt ziar, să lucreze pentru un alt post tv.

Curios însă, nu toţi apreciază libertatea. Sunt indivizi care nu pot fi ei
înşişi cu nici un chip, care structural, prin psihologia şi caracterul lor,
trebuie să fie dependenţi de cineva. Aşa cum în viaţa de toate zilele sunt unii
oameni care par născuţi să poarte geanta şefului, să umble după el cu periuţa,
să se gudure la picioarele acestuia, să-l „informeze” despre ce se petrece în
rândul „colectivului”, ce zice unul, ce zice altul, aşa şi în presă. Sunt ziarişti
care n-au ce face cu libertatea de opinie. Cărora nu le serveşte la nimic să
fie ei înşişi în ceea ce scriu.

Oportunismul le este mai folositor. De fier să fie cel lăudat, şi tot va observa
cine-l perie, cine-l apără, cine-l scutură de scame virtuale, care momentan
nu există, dar care ar putea apărea. Şi, dacă observă, se va sensibiliza, se
va simţi la rându-i obligat să răspundă cumva celor care-l laudă, îl apără şi-i
lustruiesc zilnic imaginea. De aici până la recompensa materială pe care, sub
varii forme, o primeşte ziaristul, nu mai este decât un singur pas. Odată luat
în braţe de unul dintre puternicii momentului, ziaristul i se urcă acestuia
pe umeri şi, astfel, ajunge mai uşor la toate cele de pe „rafturile” vieţii.

Câinelui îi place libertatea şi urăşte lanţul mai mult ca orice. Va renunţa
însă repede la libertate atunci când e flămând ori când i se aruncă un os. Aşa
şi omul, adesea dă libertatea pe un „os” de ros, pe un câştig, pe un interes.
Iar ziariştii sunt şi ei oameni. Fel de fel de oameni.

P.S. Aflu, în ultimul moment că doi dintre ziariştii care-l laudă şi-l apără
pe Traian Băsescu ar fi propuşi ambasadori la Londra, respectiv Washington –
e vorba de Traian Ungureanu şi Sever Voinescu, editorialişti la „Cotidianul”.
Ceea ce era de demonstrat, s-a mai demonstrat o dată!

Tristan Mihuţa