Ce-am face noi dacă am avea pace politică, pace socială, în general? Poate că
este prea mult, hazardant chiar, să spunem noi, hic et nune, ce-am face. Suntem
prea imprevizibili. Dar am putea invoca nenumărate probleme care ne presează şi
pe care, în mare măsură, le ignorăm. Ori aşteptăm să le rezolve timpul, în mod
aleatoriu. Mă gândesc, de exemplu, la situaţia critică în care se află sistemul
sanitar sau la adâncirea divergenţei dintre bogaţi şi săraci.
Sunt însă şi teme „mici”, mai la îndemâna tuturor, care aşteaptă atitudini,
reacţii şi decizii din partea noastră. Se vorbeşte, bunăoară, despre fortifierea
pâinii. Cineva a constatat că românii sunt cam anemici şi a hotărât ca pâinea
să fie îmbogăţită cu fier. E bine? Surplusul de fier dăunează şi el. Cum îl
evităm? Cum ne păzim de efectele necontrolate ale fortifierii? Sau, altceva:
populaţia chiar nu ştie că mai are dreptul de a protesta în faţa unor măsuri
aberante? Probabil. S-a impus taxa pe prima înmatriculare a autoturismelor second-hand
şi a trebuit să se protesteze de la Bruxelles, fiindcă noi…
În loc de sfadă nesfârşită, imbecilă, am putea discuta, dezbate chestiuni ca
dotarea elevilor cu laptopuri, despre cum pregătim copiii noştri pentru a trăi
în UE ca inşi egali şi din punct de vedere al competenţei, nu doar din cel al
drepturilor, despre pericolul deşertificării sudului ţării, despre programe
care să ne ferească de inundaţiile catastrofale, despre măsuri pentru prevenirea
consumului de droguri şi câte altele. Am putea, dar n-o facem. Ne lăsăm antrenaţi
în disputele unor „conducători” iresponsabili şi devenim una cu ei. Aşa se face
că trăim paralel cu probleme fundamentale pentru soarta noastră.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!