Un asemenea moment de pietate se cuvenea cu atât mai mult când este vorba de o înaltă faţă bisericească, mai exact de Prea Fericitul Patriarh Teoctist.
Din nefericire, nu s-a întâmplat aşa. Nici n-a închis Prea Fericitul bine ochii şi, încă de a doua zi, unii au început să-i întineze memoria, asociindu-i viaţa cu epitete de genul „Patriarhul roşu”.
Un calificativ injurios, aruncat cu o scandaloasă uşurinţă peste un destin tumultos, greu încercat de numeroasele obstacole de dinainte de ’89.
Doar Dumnezeu este Unul. Noi, oamenii, suntem departe de starea de perfecţiune, de puritate. Ducem cu noi prin viaţă lumini, umbre, păcate, fapte de tot felul, şi bune, şi rele. Nici Patriarhul Teoctist nu putea, oricât ar fi încercat, să se ferească de umbre. Le-o fi avut. Dar de ce, măcar câteva zile, să nu ne îndreptăm privirea spre mulţimea de „zone” bine luminate din viaţa sa?
De ce să-i uităm îndemnurile spre înţelegere între noi, o naţie altfel destul de învrăjbită? Sau de ce să nu subliniem strădaniile sale pentru dezgheţul relaţiilor cu Vaticanul, de ce să uităm că România a fost prima ţară ortodoxă în care a descins Papa Ioan Paul al II-lea, ori faptul că Prea Fericitul a reînfiinţat Mitropolia Basarabiei şi s-a îngrijit cu mult zel de românii ortodocşi de pretutindeni?
Nu cred că aceia care s-au repezit asupra sa, de cum a închis ochii, nu cunosc toate acestea. Le ştiau prea bine. Cum ştiau că înainte de ’89 viaţa în România era plină de compromisuri.
Şi nu neapărat de compromisuri capabile să compromită. Închizând ochii, scrâşnind din dinţi, copleşit de durerea din sufletul său, Prea Fericitul Teoctist o fi tăcut la demolarea unei biserici, dar cu siguranţă acest „compromis” a salvat numeroase alte biserici.
Este şi inuman şi nici nu face onoare cuiva să uite contextul, tragic pentru Biserică, al acelor ani negri.
Din fericire pentru sănătatea morală a naţiunii, miile, zecile de mii de credincioşi care s-au perindat pe la catafalcul Patriarhului Teoctist demonstrează că sunt mulţi cei care l-au înţeles, l-au iubit, şi-l regretă.
Sunt convins că nu va trece multă vreme şi vom înţelege ce grea este această pierdere. Şi atunci îl vom regreta şi mai mult decât astăzi.â
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!