Am căzut în eşalonul secund după un campionat în care UTA a evoluat anost, fără tragere de inimă, de parcă jucătorii intrau pe teren ca la o corvoadă de care le era silă. De aceea, finalul s-a lăsat cu fluierături în loc de aplauze.
Puteam rămâne în Liga I? Au fost câteva jocuri în care echipa a demonstrat că ar avea potenţial. Îmi vin în minte meciurile cu Steaua şi Rapid, bunăoară. Dar acestea au fost excepţia, regula fiind jocul slab, lipsa de angajament a fotbaliştilor, superficialitatea, delăsarea. Cred că nu greşesc dacă afirm că UTA a prestat cel mai urât fotbal din Ligă, jucând încâlcit, fără orizont. Nimic, din ceea ce a făcut, odinioară, din UTA – şi, prin ea, din Arad – o şcoală de fotbal admirată în toată ţara.
Rămâne de neînţeles atitudinea fotbaliştilor care au îmbrăcat, în ediţia trecută, tricoul acestui club prestigios. N-am fi pretins ca să vibreze de emoţie pentru că reprezintă culorile unui club la care au evoluat mari fotbalişti, de la generaţia lui Petschovschi şi Farmati, până la cele ale lui Broşovschi, Gornea, Domide, Coraş, Duckadam. Fotbalistul de astăzi nu mai ştie ce înseamnă dragostea pentru un club, nu este nici romantic, nici sentimental. El joacă pentru bani, aceasta îi este meseria şi încearcă să stoarcă de pe urmă ei cât mai mulţi bani. Acesta fiind registrul de atitudine, ne-am fi aşteptat, totuşi, ca jucătorii să se respecte măcar pe ei înşişi, să demonstreze că sunt profesionişti. Ei bine, nimic din toate acestea.
În opinia mea, nu antrenorii au fost cauza eşecului – deşi nici Lăcătuş, nici Barbu „Magiun” nu ne-au convins. Retrogradare a venit, în principal, din vina jucătorilor. Unii au ajuns la Arad pentru că nu aveau căutare în altă parte; prea mulţi au stat mai tot timpul prin infirmerii şi spitale; alţii au venit aici cu aere de vedetă, dar au sfârşit prin a ne lămuri că sunt vedete răsuflate ori că acest statut îl au doar în imaginaţia lor; în fine, lotul a cuprins şi câţiva fotbalişti care nu pot sări peste condiţia lor modestă oricât s-ar strădui (cu regret, e vorba inclusiv de Mărginean şi Todea). Şi tot acest amalgam s-a cufundat şi s-a complăcut într-o crasă indolenţă.
Dar nu pentru ce-a fost am recurs la rememorarea celor întâmplate, ci pentru ceea ce va urma. Obiectivul la UTA, dacă am înţeles bine, este revenirea în prima ligă şi formarea unei echipe competitive. Cu cine? Cu aceiaşi jucători? Cu alţi câţiva anonimi ori cu tineri de vârsta junioratului? Cu Ionuţ Chirilă, un antrenor foarte locvace, dar fără performanţe la activ? – ba, încă, uns şi manager!? Greu de crezut. Bine ar fi să greşesc, să mă dovedesc un sceptic, dar, deocamdată, nimic demn de-a ne face optimişti nu se întrevede la orizont. Iar de naivitate am învăţat să mă feresc.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!