Ei bine, astăzi, pot să mai adaug o tuşă şi să afirm că în spatele neseriozităţii se ascunde o imensă nesimţire. Mai pe şleau spus, neobrăzare. Ne-o demonstrează tot ce se întâmplă pe scena politică, iar picătura care umple paharul o reprezintă balamucul instaurat în Justiţie. Avem în faţă ce mai palpabilă dovadă a neruşinării.
Inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii, organism ce reprezintă garantul independenţei Justiţiei, au descoperit că la DNA se produc abuzuri grave. Dosarele sunt instrumentate şi soluţionate după simpatii şi interese politice murdare. Se demonstrează că DNA a devenit un instrument de poliţie politică şi de şantaj. Constatările alimentează supoziţia că DNA este instrumentul lui Traian Băsescu de presiune, de răzbunare şi de eliminare a adversarilor.
Imediat după apariţia în presă a conţinutului raportului CSM, DNA a cerut preşedintelui Băsescu să aprobe cercetarea ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu. La pachet cu Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor. Coincidenţă? Nu pare a fi. Între Daniel Morar şi acoliţii săi de la DNA, şi între Ministerul Justiţiei, plus CSM, se poartă un război crâncen ce nu are legătură cu menirea unei Justiţii într-o ţară ce se revendică a fi democrată.
Că DNA se compromite, prin obedienţă şi abandonarea independenţei la care este obligată, a demonstrat-o şi „precedentul Atanasiu”, când fostul ministru al Apărării a fost cercetat (precum sunt Chiuariu şi Nagy, acum) tot pentru abuz în serviciu, ceea ce a dus la suspendarea sa. Ulterior, Teodor Atanasiu avea să fie găsit nevinovat, dar şi-a pierdut postul de ministru.
Aceasta să fie oare Justiţia „construită” şi însoţită de aplauze puternice de Monica Macovei? Un teritoriu al răfuielilor politice cu folosirea instituţiilor sale ca instrumente ale răzbunării şi distrugerii adversarilor politici după cum stau cu umorile cei care au pus stăpânire pe ele? Să spunem că nu, ne contrazice realitatea care ni se dezvăluie în faţa ochilor. Vedem un DNA, sacralizat de unii, care se desacralizează într-un mod ruşinos, compromiţător. Vedem magistraţi, slujitori ai fenomenului justiţiar, oameni cu înalte funcţii în stat care terfelesc noţiunea de „justiţie” şi drepturile omului.
Una peste alta, asistăm la o neseriozitate care geme de neruşinare. Râde Europa de noi, iar nouă puţin ne pasă. Până şi unele ziare, comentatori, analişti, nu s-au arătat indignaţi de conţinutul raportului CSM, de abuzurile dezvăluite acolo cu privire la activitatea DNA, ci s-au aruncat în război de partea DNA, întrebându-se indignaţi cum de a putut apărea în presă un document, încă, secret. De parcă nu ăsta ar fi rolul jurnalistului să facă rost de surse şi să dezvăluie adevăruri! Şi de parcă nu acelaşi lucru îl face DNA, furnizând informaţii din dosare!
De o vreme, România este o ţară şi mai ciudată decât a fost. Nimic nu mai e la locul său. Nimic nu mai e de înţeles – nici dacă o priveşti dinafară, nici dacă o priveşti dinăuntru. E bine? Doar proştii ar spune că da.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!