De pildă, fundaşul Ionuţ Bălan s-a lăsat dus de val în faţa camerelor de luat vederi şi ale reportofoanelor, declarând: „Am dat o palmă celor care nu au crezut în noi”.
Îi sugerăm lui Bălan, dar şi coechipierilor lui care se şi văd vedete după ce au deraiat Rapidul, s-o lase mai moale cu „palmele”, că – deocamdată – sunt datori vânduţi conducătorilor şi suporterilor.
Să nu uite că ei, jucătorii, poartă principala răspundere pentru locul retrogradabil pe care UTA îl ocupă momentan în ierarhia Ligii I. Deşi, la capitolul salarii şi contracte – cu excepţia perioadei ceva mai tulbure din ultima lună – stau, pe undeva, pe o poziţie călduţă, din prima jumătate a clasamentului.
Până când vor duce UTA pe linia de plutire, într-o zonă care să ne dea speranţe îndreptăţite la menţinerea în prima divizie, Bălan et company ar trebui să vorbească mai mult pe teren, decât în afara gazonului.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!