O posibilitate ar fi ca NATO, urmând soarta marilor imperii, să sfârşească prin a se prăbuşi. Prin implozie, dacă nu asaltat de alte forţe exterioare. De ce spun asta? Pentru că pe măsură ce se lărgeşte şi cuprinde noi state, noi zone geopolitice, noi culturi, principiul adoptării unor decizii cu obligativitatea unanimităţii va fi tot mai greu de realizat. Cu două zile în urmă, veto-ul Greciei a înfrânt voinţa majorităţii membrilor Alianţei. Riscul ratării a cât mai multor decizii, imposibil de luat fără respectarea unanimităţii devine tot mai mare, pe măsură ce NATO se lărgeşte. Într-un anume moment, NATO şi-ar putea pierde nu doar raţiunea de a exista, ci şi posibilitatea de-a funcţiona, de-a acţiona ca o forţă.
A doua posibilitate ar fi ca, în timp, NATO să se mondializeze, să fie unul dintre elementele globalizării. Să ajungă în ani, poate zeci de ani, să includă şi Rusia, şi China, şi Japonia, şi alte state mai mult sau mai puţin puternice. În felul acesta, NATO ar lua locul ONU, care şi aşa n-a reuşit să fie ceea ce pretindea motivaţia care a dus la înfiinţarea sa. ONU trebuia să fie „jandarmul” lumii, dar şi „judecătorul” obiectiv al neînţelegerilor, al conflictelor apărute între state. Or, realitatea ne-a demonstrat că ONU este un organism mondial doar aparent respectat, doar formal luat în considerare. Un NATO „mondializat” ar însemna însă infinit mai mult, şi ar fi infinit mai eficient.
Problema mondializării NATO ar întâmpina dificultăţi în lumea arabă. Cel puţin aşa ne apare astăzi dezvoltarea NATO înspre ziua de mâine. Vectorii evoluţiei raporturilor şi a divergenţelor internaţionale se pot însă schimba – dacă nu de la un an la altul, măcar de la un deceniu la altul. S-ar putea ca peste 30-50 de ani, pe măsură ce lumea arabă va epuiza resursele de petrol, interesele şi mentalitatea acestei zone, a respectivei componente a civilizaţiei mondiale să se reorienteze radical.
Sigur, n-am făcut, în demersul de mai sus, decât să mă joc, într-un mod ce ţine de amatorism, nu de profesionalism, cu gândul care m-a stârnit. Întrebările, însă, rămân. Ce va fi NATO peste ani, peste zeci de ani? Se va prăbuşi? Va ajunge să fie un instrument mondial eficient pentru crearea unui Pământ paşnic, lipsit de conflicte? Ca locuitor trecător al Planetei mi-aş dori să devină un organism acceptat de toate statele şi să înlăture posibilitatea izbucnirii altor războaie. Ştiu că idealul sfârşeşte deseori prin a fi deportat în zona iluziilor, dar dacă speranţă nu e, atunci ce ne mai rămâne?
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!