Brusc, aura i-a pălit şi imaginea i s-a şifonat rău de tot, iar opinia publică
a descoperit că Traian Băsescu poate fi vârât în aceeaşi oală cu Tăriceanu.
„Nu-i mai bun unul ca celălalt, toţi sunt la fel”, poate fi concluzia românului
după toate aceste certuri jenante, nedemne de înaltele funcţii pe care le deţin
cei doi.
Mai mult decât faptul că a căzut brusc, din înălţimile consideraţiei populare,
pe acelaşi palier cu Tăriceanu, preşedintele Băsescu se vede şi în situaţia
de a-i fi pusă în discuţia Parlamentului capacitatea de a-şi onora funcţia în
conformitate cu prevederile Constituţiei. Altfel spus, a aflat brusc şi neliniştitor
că ar putea fi demis pentru felul în care iese din îndatoririle prevăzute de
fişa postului. A mai aflat că este cam singurel în câmpul politicii, datorită
faptului că a luat-o cam razna, pe arătură, cum ar zice românul. Poate nu va
fi destituit, poate poporul îl va salva, în eventualitatea unui referendum,
dar pentru el este un blam enorm faptul că s-a ajuns aici.
Preşedintele simte primejdia asemenea unui animal căruia instinctul îi spune
că este încercuit de vânători. Ieşirea sa de luni seara, pe postul public de
televiziune, confirmă sentimentul de nelinişte, zbaterea sa de a ieşi din încercuire.
E de observat cum frica şi instinctul îl împing să deturneze atenţia opiniei
publice. Încercarea de suspendare care i se pregăteşte o cataloghează drept
„o nouă mineriadă”, o tentativă de lovitură de stat. Şiret din fire, Băsescu
invocă în acest context numele lui Ion Iliescu, simţind că asocierea acestuia
cu primele mineriade ar putea să-i folosească drept argument pentru a sugera
netemeinicia demersului de suspendare. Să-şi pună cenuşă în cap? Să recunoască
rătăcirile neconstituţionale? Nici gând.
Trebuie să fim realişti şi să nu ne facem iluzii că preşedintele Traian Băsescu
va învăţa ceva din tot ce i se întâmplă. Va rămâne tot el, tot un jucător imprudent
şi agresiv. Ce mă face să cred asta? Faptul că la Băsescu predomină instinctul,
şi nu deliberarea, raţiunea. Este omul primului impuls, care nu evaluează consecinţele
unui gest – îl face şi… gata! Cel mult ne va spune, ca un copil poznaş, dar
şiret, că-i pare rău. Chiar îi pare? Îţi vine să crezi că nu, din moment ce
iar o ia de la capăt, chiar din clipa următoare.
Tristan Mihuta
Citiți principiile noastre de moderare aici!