Între schimbare şi continuitate

Graba poate fi explicată prin miza
extraordinară a alegerilor: schimbare sau
continuitate. Dar, veţi spune, nu este mereu
aşa? Nu este o regulă a democraţiei ca
ocupantul fotoliului să se supună examenului,
să iasă în faţa poporului pentru
a-i da acestuia posibilitatea de a-i prelungi mandatul
ori de-al trimite la plimbare, optând pentru o
altă persoană?

Aşa este. Numai că tânăra şi
firava noastră democraţie se află,
pentru prima oară, în faţa unei optiuni
esenţiale pentru această democraţie.
Trebuie să opteze între ideea de
preşedinte-jucător şi
preşedinte-preşedinte, după
Constituţie şi după tipul de
republică – de republică
semiprezidenţială, în cazul nostru.
Nimeni, până la Traian Băsescu, n-a mai
forţat Constituţia să se plieze pe
ambiţia de putere a preşedintelui. Fapt
contestat de o mare parte a scenei politice, a
societăţii civile, dar şi a
electoratului. Alţii, din varii interese ori din
fanatism, agreează ideea Jucătorului
autoritar. Aşadar, miza e mai mare ca
oricând, ceea ce explică demararea foarte
timpurie a campaniei, a plimbărilor fără
număr prin ţară, a băilor de
mulţime.

Ce tip de preşedinte să preferăm?
Jucătorul partizan şi voluntar ori
preşedintele mediator, factor de stabilitate
şi de coagulare a energiilor tuturor
cetăţenilor pentru ca ţara asta să
prospere şi să poată pretinde respectul
internaţional. Vrem tensiuni,
frământări, scandaluri, fratricid
naţional, sau dorim concordie, conlucrare pe
marile teme naţionale? Normal ar fi să ne
dorim un preşedinte de bun-simţ, că tot
invocă Traian Băsescu această
sintagmă. Un preşedinte care să nu
transforme minoritatea în majoritate,
sfidând tocmai principiul fundamental al
democraţiei.Un preşedinte care să
nu-şi subordoneze în interes personal ori de
grup restrâns serviciile secrete, să nu
ignore şi să nu stigmatizeze opoziţia,
să nu demonizeze parlamentul, justiţia
şi presa, să nu fie ahtiat după putere,
pentru a dispune de România, de noi toţi,
după cum îi este vrerea şi interesul.
Atfel spus, firesc ar fi să ne dorim un
preşedinte „normal”.

Tristan Mihuţa