Nu se lasă, şi pace!

Preşedintele actual al României nu este unul care se dă bătut. El caută alte câmpuri de luptă, alte arme. Scopul său este lichidarea politică a lui Călin Popescu Tăriceanu şi a PNL, iar pentru atingerea acestui scop preşedintele nu se dă în lături de la nimic. Nu contează nici armele, nici imaginea ţării, nici cât pierde România consumând energie anapoda.

Traian Băsescu ştie că a pierdut deja bătălii importante. Nu mai are PNL de partea sa, nici electoratul acestuia, nu mai are influenţă în Guvern, cu Parlamentul e la cuţite, cu majoritatea partidelor politice e în duşmănie, oamenii cu care a plecat la drum, consilierii l-au părăsit. Într-un cuvânt, Traian Băsescu este învins, rănit şi tot mai singur.

Conştient de eşecurile sale, de izolarea în care se află, Traian Băsescu încearcă să se ridice, să renască, precum Pasărea Phöenix, din propria cenuşă. O face însă cu trucuri ieftine. A încercat să împingă în timp legitimarea noilor miniştri, să creeze o stare de suspans şi, astfel, să dea impresia că încă e puternic. A făcut-o, dar n-a impresionat decât pe fanaticii care-i acceptă orice moft, orice gafă, orice abatere.

Dar trucul cel mai nereuşit a fost „Apelul către popor”, la care preşedintele Băsescu a recurs miercuri seara. În acel apel, redactat parcă de un elev mediocru din ciclul gimnazial (poate şi acest aspect a fost o şmecherie), Traian Băsescu a căutat să facă din înfrângeri, din eşecurile sale tot atâtea virtuţi. Iar singurătatea în care a ajuns a explicat-o prin unicitatea sa. Cum ar veni, prin faptul că e curat, că prin vene îi curge sângele pur al democraţiei, al legalităţii şi al moralei, lucru pentru care duşmanii îl prigonesc. Şi pentru care încearcă să-l izoleze. Dar, vai, cum se înşeală ei, duşmanii! Pentru că dumnealui, preşedintele Băsescu, nu este singur. La fel ca dumnealui, musteşte de moralitate, de spirit democratic, de cult pentru lege şi poporul! Bla-bla-bla…

Preşedintele, într-un gest care vădeşte şi enervare, şi disperare, s-a gândit că e bine să gâdile poporul pe la corzile sale sensibile. Ei bine, l-a gâdilat până la pufnit râsul, iar apoi până l-a enervat pe presupusul său aliat, poporul. Am fi tentaţi să spunem că e treaba dumisale, a preşedintelui, dacă nu înţelege că e un jucător învins de regulile democraţiei, dar nu e doar treaba sa. Preşedintele, se vede, are de gând să o ţină tot într-un scandal, să menţină şi să alimenteze tensiuni. Or, din acest moment, societatea românească are de-a face cu o problemă gravă, pe care trebuie să caute s-o trateze. Boala este prea evidentă şi prea avansată ca să nu se intervină în forţă.

T.M.