Primii păcăliţi sunt părinţii studenţilor. Nu este uşor, pentru mulţi dintre părinţi, să-şi susţină copiii la o facultate. Taxele sunt mari. Ele variază, în funcţie de universitate şi facultate, între 12,5 şi 30 de milioane pe an. Taxa pentru examenul de licenţă a variat în acest an, în Arad, între două şi 12 milioane de lei, iar un masterat costă şase milioane de lei pe semestru. În aceste condiţii, vreme de patru ani, părinţii cu venituri mici ori modeste trebuie să recurgă la foarte multe sacrificii, să-şi tragă de la gură, cum se spune.
N-ar fi nimic nefiresc, pentru că fiecare se preocupă de copilul său, vrându-l cât mai bine pregătit pentru viaţă – căci, vai!, găsirea unui loc de muncă şi competiţia profesională vor fi tot mai acerbe. Or, ce ne arată realitatea? Că mulţi studenţi nu ştiu nimic la absolvire, că nu s-a prins nimic de ei la trecerea prin facultate, iar banii părinţilor au fost cheltuiţi în bătaie de joc – şi de către odrasle, şi de către cadrele didactice, prea îngăduitoare ori „sensibilizate”, în varii forme, să fie îngăduitoare.
Aşadar, cui foloseşte acest simulacru de învăţământ? Părinţilor li se refuză mulţumirea de-a fi făcut ceva util pentru copil. Absolventul are diplomă, dar n-are profesie, nu este pregătit pentru meserie. Universităţile colectează venituri mari, bifează absolvenţi, dar va veni o zi în care, în loc de faimă, vor alătura blazonului un adjectiv: „neserioase”. În fine, societatea pierde şi ea, lipsindu-i forţa de muncă bine pregătită. Una peste alta, mulţi perdanţi din cauza unor şmecheri flămânzi. Nu-i adevărat? Ba, este!
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!