Nu mă miră. România de azi pare să fi uitat istoria, faptele înaintaşilor, zbaterea lor pentru a fi ceea ce suntem şi mai mult decât atât.
Trăim o perioadă tristă, chiar neagră în ce priveşte atitudinea noastră faţă de ţară – cea de ieri, de azi, de mâine. Un egoism periculos face imposibilă conştiinţa de neam, de ţară, de popor.
Fiecare trage pentru el şi nimic din ce ne-ar putea lega în plan naţional nu mai contează – „popor”, „patrie”, patriotism” sunt pentru noi noţiuni desuete, fără conţinut şi fără să mai determine o preocupare, o atitudine naţionalistă, în sensul bun al cuvântului.
Dacă n-ar fi graniţele, recunoaşterea internaţională a unui stat numit „România”, ne-am risipi în doi timpi şi trei mişcări. România nu mai reprezintă aproape nimic pentru generaţiile actuale care îi locuiesc teritoriul. Predomină sentimentul înstrăinării, fiecare considerându-se mai bun decât totalitatea care face populaţia acestei ţări.
Sigur, România suntem noi, şi România este cum suntem noi, dar refuzăm să acceptăm realitatea – o oglindă în care nu ne este drag să privim.
Or, dacă România ne apare ca o povară, ca o „etichetă” cu care nu ne mândrim, atunci cum am putea pretinde ca Basarabia (Republica Moldova) să rămână pentru noi ceea ce a fost pentru înaintaşi.
Cum să ne gândim la basarabeni ca la nişte fraţi vitregiţi de soartă, supuşi deznaţionalizării de către Rusia şi, apoi, de către URSS? Pe cine să mai intereseze torturile, deportările masive în Siberia, în Kazahstan ori aiurea ale tuturor basarabenilor care se declarau români, parte a Patriei Mamă? Poate, pe câţiva naivi, sentimentali care mai au încă simţirea patriotică şi conştiinţa apartenenţei la un neam – cel românesc.
Nu-i aşa că invoc aici idioţenii? Ce neam, ce naţiune, ce patriotism, ce Ţară Mamă, ce fraţi?! Am ajuns să fim doar indivizi fără a mai fi o naţiune, un popor. Ne risipim şi e trist, pentru că risipirea ne va duce la pierderea identităţii. Şi, ce contează? – vor zice unii. E inutil să le răspunzi. Te uiţi însă la francezi, la italieni, la nemţi şi constaţi că pentru ei contează păstrarea identităţii naţionale.
Prin urmare nu e vorba de o tendinţă generală, ci de o neputinţă, ori de un refuz laş al nostru de-a accepta ceea ce, în fapt, suntem.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!