“Ce caută aceste elemente nesănătoase în viata publică a statului? Ce cautã acești oameni care pe calea statului voiesc să câștige avere și onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omenești? Ce sunt aceste păpuși care doresc a trăi fără muncă, fără știință, fără avere moștenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplină conștiință?”
“După ce aceşti domni şi-au mântuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească până la sfârşitul vieţii (…) Căci, din două una: sau aceşti oameni sunt toţi genii şi, prin „calitatea” muncii lor intelectuale, merită locul pe care-l ocupă, sau, neproducând nici o valoare, nereprezentând nici un interes general decât pe al stomacului lor propriu, trebuie reîmpinşi în întunericul ce li se cuvine.“
“Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui.”
“De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi.”
Trimite articolul
X
Lee says: Dragă Flavius, aș zice că mai degrabă e o ”revenire”.
Imediat după 1989 politicienii noștri erau domni (deseori cu veleități intelectuale) chiar dacă erau ticăloși.
Acum ”domnia” s-a dus…
Mi-e teamă doar că cineva s-ar putea să-și aducă aminte vorbe cu tâlc: ”Cum e turcu’ și pistolu’.” sau ”Fiecare popor își merită conducătorii”.
ps1. Nu chiar off-topic. Mă întreb câți români mai știu de Eminescu, darămite să-l fi citit.
ps2. Va trebui totuși să avem la un moment dat o discuție serioasă despre modul de viață parazitar, inutil societății, generalizat în lumea occidentală (și la noi) și însoțit de aroganța lui ”mi se cuvine” susținut cu agresivitate viscerală.
