S-a discutat mult, s-au făcut glume, au fost dezbateri despre “decreței”, despre cei născuți la sfârșitul anilor 60, cei mai mulți apăruți în urma decretului lui Ceaușescu de a interzice avorturile. Cu toate acestea, decrețeii, împreună cu cei născuți la începutul anilor 70, constituie din punctul meu de vedere cea mai norocoasă generație din istoria României, chit că toate generațiile au fost, pe rând, generații de sacrificiu. Binențeles că fiecare poate afirma despre generația din care face parte că ar fi cea mai norocoasă, dar vă propun o ușoară întoarcere în timp.

În România anilor 70 se trăia bine, se găseau de toate, la prețuri accesibile, vecinii sârbi și unguri venind la noi ca să-și facă cumpărăturile. Lucrurile nu au continuat însă la fel, anii 80 fiind marcați de lipsuri de toate felurile, lipsa alimentelor, a căldurii, a electricității, a informației. Au fost niște ani grei, dar nu pentru adolescenți, pentru că toate grijile erau ale părinților. Tinerii, la fel ca acum, aveau cu totul alte probleme, decât de a pune pâinea pe masa familiei, poate și de aici imaginea distorsionată a unora, cum că era mai bine atunci. Era mai bine doar pentru că erau tineri și alții le purtau de grijă.

Apoi a venit Revoluția. Sau ce-o fi fost. Important este că acel decembrie al anului 1989 ne-a adus un cocktail de sentimente, dintre care cel mai important, cel cu care ne-am hrânit timp de mulți ani, sentimentul care îți dă forța de a merge mei departe, a fost speranța.

Următorii 35 de ani au trecut parcă mai repede decât ne-am așteptat, aruncându-ne în caruselul nebuniei anilor 90, al democrației originale, al inflației, al consumerismului, al aderărilor, al liberei circulații, al prosperității într-un final. Am trecut peste toate și am ajuns în acest moment în care doar dacă ești extrem de rău intenționat nu vezi progresul imens făcut de România. Am fi putut fi mult mai bine, e adevărat, dar la fel ca în fiecare țară în curs de dezvoltare, corupția ne dă încă mari bătăi de cap și de la corupție pleacă toate relele.

Atunci de ce consider că această generație de oameni, extinzând puțin, între 50 și 60 de ani, este cea mai norocoasă? Pentru că noi am avut o copilărie frumoasă, o adolescență trăită în totalitarism exact atât cât să ne facă să apreciem prezentul, am evoluat împreună cu tehnologia și cel mai important am ajuns la maturitate fără să avem parte de conflicte armate. Suntem generația care preferă privitul în ochi în momentul comunicării, generația care nu consideră desuet gătitul acasă, generația ai cărei membri aleg să se întâlnească cu prietenii în loc să le trimită mesaje. Suntem generația care a ajuns la acel nivel de profunzime încât știe că nu trebuie să te cerți cu oamenii pe care-i cunoști pentru oameni pe care nu-i cunoști.