Oraşul fără spirit

Imagini care îmi amintesc de Piaţa San
Marco, din Veneţia, ori de Piaţa Domului, din
Milano. Un aer occidental pluteşte peste
piaţă şi te învăluie din
toate părţile.

Arad. Tot în zi nelucrătoare. Străzi
pustii. Oamenii vegetează prin case. Doar
maşinile se simt în largul lor, când
nu trec prin zonele răvăşite de
lucrări. La urma urmelor, ce ar putea face
arădenii, în centrul oraşului? Zonele
exclusiv pietonale, cum sunt cele din Timişoara
sau Oradea, oraşe vecine nouă, sunt
inexistente. Terasele de pe bulevard, şi acelea
puţine, sunt cafenele acaparate de interlopi.
Practic, centrul, inima oricărui oraş
european, este searbăd, nu-ţi oferă
nimic, nu te îmbie să-ţi petreci o
parte din timpul liber în zonă.

Mă întreb dacă primarul, consilierii
locali, Primăria cu serviciile sale au vreo
preocupare pentru a reanima inima Aradului. Nu cred
că au. Nu preocupă pe nimeni spiritul
Aradului. Dincolo de lucrări de asfaltare, de
canalizare, de borduriada aceasta veselă, toate
însumând bani mulţi,
împrumutaţi pe seama contribuţiei
noastre la buget, pentru Primărie nu mai
există nimic. Unii spun că interesul edililor
este doar să cheltuiască mult pe
lucrări, să învârtă bani
mulţi, pentru că în cazul banilor este
ca şi cu mierea – ceva tot se lipeşte de
degete. Nu ştiu, multe se spun şi aproape
nimic nu se dovedeşte.

Revenind, niciodată n-am să
înţeleg de ce Primăria nu
valorifică Piaţa Avram Iancu, singura
piaţetă din centrul oraşului. Asemenea
spaţii sunt mină de aur pentru oraşele
occidentale. La noi, acest spaţiu este abandonat,
e o zonă sordidă, murdară, cu o
caricatură de parc, un loc pe care te
grăbeşti să-l părăseşti.
La fel, nu înţeleg de ce nu avem o zonă
exclusiv pietonală. Măcar în weekend,
s-ar putea închide circulaţia, de la
Primărie, până în Piaţa
Avram Iancu. Ar fi o şansă, inclusiv pentru
turism, să se reanime bătrânul Corso,
cu al său modus vivendi particular. Apropo,
domnule primar, ce ştiţi despre
bătrânul nostru Corso, despre spiritul
său?

Tristan Mihuţa