Cu puţin mai mult de două luni înainte de alegeri, Parlamentul României seamănă cu un roi de viespi înfuriate. Nu un roi unitar, gata să se năpustească asupra intrusului care îi tulbură habitatul, ci unul în care fiecare viespe se mişcă haotic de capul său, gata să le atace pe celelalte sau doar pe unele dintre ele.
Frumuseţea unei femei implică factori fizici, psihici şi dinamici. Zadarnic cheltuim sume fabuloase la cabinetele de înfrumuseţare, pe intervenţii chirurgicale şi activităţi fizice, dacă nu avem naturaleţe, spontaneitate, bun-simţ, rafinament, bună-dispoziţie, generozitate, politeţe, romantism, fantezie, feminitate. Şi toate acestea să vină în mod firesc, din interiorul nostru.
Cinema City din Atrium Mall a găzduit recent premiera de gală a noului film semnat de regizorul Cristi Puiu, şi anume “Sieranevada”. Cand spun Cristi Puiu, oarecum ştiu la ce să mă aştept, şi recunosc, nu sunt o admiratoare a filmelor lui, dar asta nu m-a împiedicat să nu particip la eveniment cu curiozitate.
Local
Organizația Județeană PSD Arad a stabilit propunerile pentru posturile de conducere a Prefecturii Arad.
Local
Cu 14,9 milioane de lei, din care 5,6 milioane nerambursabili, parcul va fi transformat într-un spațiu verde modern și atractiv.
Local
Samuel Luca, președintele filialei municipiului Arad a USR, vorbește despre Arad, despre probleme și soluții.
România
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată și publicată joi, pentru a fi discutată vineri în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, rectificarea urmărește acoperirea nevoilor urgente ale instituțiilor publice, în special din domeniile Sănătății și Agriculturii, fără a afecta încadrarea în ținta de deficit bugetar pentru 2026.
Local
Consilierul local USR Dorian Curcanu anunță că, într-un final, Aradul va avea o stradă cu numele Flavius Domide.
Local
Recunoaștere și apreciere pentru cei care activează în domeniul social, fiind dedicați semenilor aflați în situații de vulnerabilitate.
Local
Peste 200 de persoane au susținut copiii cu dizabilități din Arad, la prima ediție a Galei Dalia.
Local
Un concurs de biciclete, un atelier de pictat măşti şi altul de sculptat dovleci sunt programate în cadrul evenimentului care se va desfăşura sâmbătă, la Centrul de Vizitare Ceala.